După 15 ani în România, Avon Cosmetics a reușit performanța de a vinde într-un an 20 de milioane de produse, ceea ce ar însemna un produs pe cap de locuitor dacă este să raportăm numărul cosmeticelor comercializate la numărul de locuitori ai României.
”Nouă femei din zece folosesc cel puțin un produs Avon. Este o performanță pentru noi”, a declarat pentru Capital Răzvan Dirațian, general manager Avon România & Moldova.
Potrivit acestuia, Avon este lider de piață pe întreg segmentul cosmeticelor, cu o cotă de piață de 17%. Când vine vorba de piața de MLM (multi level marketing), cota producătorului este cel puțin dublă. ”Anul 2011 a fost bun, am crescut comparativ cu 2010, iar pentru 2012 ne așteptăm, de asemenea, la o creștere”, completează Dirațian.
În prezent, aproximativ 150.000 de persoane lucrează pentru Avon România, fiind fie reprezentanţi, fie angajați în zona comercială sau operațională.
AVON Cosmetics este cea mai mare companie în sistem de vânzări directe din toate domeniile, prezentă în peste 100 de țări, cu 42 000 de angajați și peste 6 milioane de reprezentanți. Compania sărbătorește anul acesta 15 ani în România. În 2006, Avon a făcut o investiție de 12 milioane de dolari, bani investiți într-un centru operațional la Chiajna care deservește 5 pieţe: România, Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia.