'Doar România şi Bulgaria sunt ţările care nu au atras nimic important din Fondul de investiţii strategice şi continuă să rămână singurele ţări din Uniunea Europeană de rangul al treilea. Acest lucru ar trebui să îl resimţim ca o culpabilitate colectivă pentru că atunci când vom fi întrebaţi de copii sau nepoţi ce am făcut în timpul vieţii noastre active nu prea o să avem ce spune, decât să ridicăm din umeri dacă situaţia aceasta se perpetuează. Pentru că am intrat într-o perioadă foarte frenetică în Uniunea Europeană, aşa-numita renaştere industrială sau reindutrializare inteligentă, ar trebui să schimbăm modul de abordare şi să lucrăm pe clustere, hub-uri. Este clar că este nevoie de o inovare profundă în toate domeniile de activitate şi asta se referă în primul rând la interconectare, la crearea unui brand naţional în cadrul Dunării şi regiunii Dunării şi la formarea unui brand al macroregiunii. Nu este deloc în contradicţie brandul dunărean, cum spun uneori ardelenii, că ar fi la contradicţie cu brandul carpatic pentru că va exista, în curând, o macroregiune a Carpaţilor, în care Polonia este cea mai interesată, alături de Slovacia', a spus Avram.
La rândul său, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Nedea, a precizat că instituţia pe care o conduce lucrează la o strategie de dezvoltare integrată bazată pe conceptul de organizaţii de management al destinaţiilor, un concept nou la nivelul Uniunii Europene.
'Lucrăm intens la o strategie de dezvoltare integrată pe conceptul de organizaţii de management al destinaţiilor care este un concept nou chiar şi la nivelul UE. Mă bucur că forţăm puţin ca România să facă o buclă şi să sară de la coada, mijlocul valului, mai înainte pentru că avem nevoie să 'furăm startul' ca să zic aşa. Suntem întârziaţi. Manageriind timp de un an un produs turistic foarte dificil şi foarte mare – Delta Dunării – am înţeles cum trăiesc oamenii de acolo şi nevoile de dezvoltare. Pe conceptul de organizaţii de management al destinaţiilor, la care lucrăm pe strategia de dezvoltare a ANT, gândim această integralitate a actorilor publici privaţi, a părţii de dezvoltare educaţională a celor care gestionează o dezvoltare de infrastructură care din păcate nu este coerentă sau sănătoasă peste tot. Acest concept pleacă de la partea de personalitate juridică a unei astfel de organizaţii cu toţi actorii implicaţi din destinaţie şi care să elaboreze coerent toate strategiile de dezvoltare a destinaţiei, strategiile de marketing, un model de dezvoltare arhitecturală zonală, un model durabilitate prin asigurarea unei educaţii în funcţie de resursele destinaţiei şi de conceptul de dezvoltare al destinaţiei. Sperăm ca primul model susţinut de organizaţiile de management al destinaţiei să fie în partea de Delta Dunării şi în zona Deltei Dunării', a precizat Nedea.
SURSA: Agerpres