Azerbaidjanul poate dubla livrările de gaze către Italia, însă nu poate fi un competitor al Federației Ruse

Președintele Azerbaidjanului a declarat, vineri, că țara sa ar putea dubla volumul de gaze naturale livrate Italiei, scrie agenția spaniolă de presă EFE, care adaugă că țara nu poate fi un competitor al Rusiei în Uniunea Europeană.

De asemenea, președintele Ilham Aliev a adăugat că pentru a dubla volumul de gaze naturale trebuie să crească și capacitatea de transport a gazoductului Transadriatic (TAP).

”Capacitatea TAP poate creşte până la 20 de miliarde de metri cubi (pe an) prin instalarea de staţii compresoare suplimentare”, a precizat preşedintele azer într-o intervenţie la conferinţa ”Caucazul de Sud: dezvoltare şi cooperare”.

Azerbaidjan nu poate fi un competitor al Rusiei

Președintele azer a mai spus că volumele țării sunt incomparabile cu cele ale Federației Ruse, ceea ce duce la imposibilitatea ca Azerbaidjanul să fie un competitor al țării conduse de Vladimir Putin.

Presa internațională adaugă că obiectivul Azerbaidjanului este de a avea acces la o piață a gazelor naturale stabilă şi reglementată, iar acesta este cazul pieţei europene.

”Vindem gaz unor diferiţi consumatori, dar exact Europa este cea care plăteşte cel mai bun preţ”, a remarcat preşedintele Ilham Aliev.

UE vrea să reducă importul de gaze rusești

După ce Rusia a decis să invadeze Ucraina, blocul comunitar a decis să reducă importul de gaze rusești cu două treimi în acest an, în timp ce speră ca până în anul 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice ruse.

Statele Unite au anunţat în luna martie că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Rusia vrea plăți în ruble pentru gaze

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis ca statele ”neprietenoase”, între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti livrate după 1 aprilie, ca represalii la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.

Având în vedere că Bulgaria și Polonia nu au vrut să facă aceste plăți în ruble, Rusia a decis să oprească livrările către aceste țări. De asemenea, Kremlinul a anunțat că alte țări din blocul comunitar vor avea aceeași soartă.