După cum spuneam, în urmă cu mai bine de 30 de ani, Timișoara a suferit crunt și s-a ridicat fix pe acel slogan prin care mulți dintre noi ne-am trăit copilăria, adolescența sau maturitatea. Azi în Timișoara, mâine în toată țara! Timișoara a fost primul oraș liber de neocomunism, primul oraș în care s-a strigat „Jos, Ceaușescu!” și în care s-a scris și celebra Prolamație de la Timișoara pe care am ocolit-o cu frică timp de trei decenii sau am ignorat-o. Punctul 8! Mai știe cineva ce scria acolo?
Azi în Timișoara, mâine în toată țara?!
Nu! Nu am absolut nicio legătură cu Timișoara sau cu Banatul. Pentru ei sunt un mitic din București. Nu pot însă să uit vreodată că acolo, acum trei decenii, s-a luptat pentru libertate și s-a plătit cu sânge pentru ca noi să avem acum libertatea și democrația pe care unii astăzi o hulesc. Niciodată nu e prea târziu și prea mult să facem o reverență și să ne gândim cu nostalgie la eroii căzuți în Timișoara sau București în 1989. O lacrimă și un gând bun pentru toți.
Mai mult, timp de 30 de ani Timișoara a votat Dreapta. Ani de-a rândul, fără încetare. Totul până în 2020 când primar a ajuns un anume Dominic Fritz. După nume, părea că Timișoara a luat-o din nou înaintea multor orașe. Practic, după un neamț în fruntea țării, Timișoara spărgea rândurile și alegea tot un neamț, în detrimentul liberalului Nicolae Robu. Din păcate, pare că au ales greșit. Cel puțin, ultimele ieșiri publice ale lui Dominic Fritz sunt de-a dreptul scandaloase.
„Eu am spus că o să vreau să știu foarte clar dacă da sau nu, PNL, sub conducerea lui Nica vrea să facă o majoritate cu noi în Consiliul Local și Consiliul Județean. Dacă nu vor, o să trebuiască să analizez alte opțiuni.
O să încep să vorbesc cu toți cei care au fost votați de timișoreni, inclusiv cu consilierii care fac parte din PSD și PRO România. O să analizez situația” a șocat Dominic Fritz pe toată lumea. Citiți și recitiți această declarație. Din ea se poate trage o singură concluzie, fără putință de tăgadă.
Dominic Fritz vrea să facă alianță cu PSD ca să aibă majoritate în Consilii. Dominic Fritz, USR-istul de tip nou, vrea să facă alianță cu urmașii comuniștilor? Pe bune? Așa ceva pentru un timișorean adevărat ar trebui să fie de neacceptat. Oare USR este însă un partid de dreapta cu adevărat? Oare USR-PLUS este partidul nou în care milioane de români și-au pus speranțele? Oare propunerea aceasta nu s-ar putea întâmpla și după alegerile parlamentare din decembrie ? Cine este cu adevărat USR?
Dar mai întâi să spunem câteva vorbe despre Dominic Fritz cel care i-a luat fața lui Nicolae Robu. Tânărul pe care toată lumea îl vede drept viitorul politicii din România. Cine este acest neamț venit de nicăieri? Nu! Nu voi intra în nicio teorie a conspirației. CV-ul său chiar arată foarte bine, nimic de reproșat. Ceva atrage însă atenția. Ca orice USR-ist, când vine vorba de doctrină, nu spune nimic. Dar absolut nimic. Dreapta, Stânga, Centru. Absolut nimic. Ciudată rău de tot această opțiune de tăcere pentru un partid extrem de vocal în rest.
Pare că și Dominic Fritz, ca de altfel mulți useriști de vază, este un mare fan al stângii. Nicio treabă cu Dreapta. Die Linke este un partid din Germania atât de drag acestuia, dar ce să vezi. Un partid de stânga. Și de aici multe lucruri și leagă. Dorința de a face alianță cu PSD-ul în Timișoara și faptul că PNL este luat la preț de matineu. Da! Acel PNL cu o istorie uriașă, acel PNL care a participat la înfăptuiea României Mari.
Deci un partid de nicăieri vine și dă lecții PNL-ului. Și strigător la cer, vrea să facă alianță cu PSD. În unele medii, pe facebook, așa cum le place USR-iștilor cel mai mult, circulă de câteva luni o glumă. USR PLUS nu se va înțelege după alegeri cu PNL și va face Guvern cu PSD. Pentru că, USR fiind un partid de stânga, se va forma alianța de centru stânga. E o glumă doar, dar începutul cu Timișoara nu era deloc ceea ce ne doream.
Mai mult de atât, liderii USR PLUS au fost, după cum spuneam, mereu reticenți și tăcuți când a fost vorba de doctrină. Într-o emisiune televizată, Dacian Cioloș, marele lider neales pe vreo listă uninominală la niciun scrutin a întors-o ca la Ploiești când a fosst întrebat ce doctrină are. Sau ca la Ghiroda, cum poate îi place lui Dominic Fritz. Cioloș, care acum se visează din nou premier, deși are un mandat clar de europarlamentar la Bruxelles, ne-a păcălit atunci. Nu a vrut pur și simplu să răspundă la întrebare. Stânga, Dreapta, Centru. Nicio șansă. Tăcere totală.
Nici Dan Barna nu a spus ce doctrină are, de fapt USR. Când vine vorba de doctrină, oamenii în care milioane de români și-au pus speranțe, tac mâlc. Nu voi spune despre ei că sunt neomarxiști, așa cum spun răutăcioșii, dar mai grav este că niciun userist nu a ieșit vreodată măcar să combată această afirmație. Când cineva spune despre tine că ești urmașul lui Marx și Engels e de un minim bun simț să ieși și să combați. Asta pentru că cei care te votează acum pe tine și cărora le ceri votul sunt ori supraviețuitorii Revoluției și a Mineriadelor, ori urmașii acestora.
Când te bați cu pumnul în piept și spui fără hoție, fără penali în funcții publice și strigi din toți bojogii PSD, ciuma roșie e perfect. Cei de Dreapta te percep ca atare. Grav e când vrei să faci alianță cu PSD și când nu ai tăria să negi că ești neomarxist sau să spui că ești de Dreapta, de centru Dreapta. E o mârșăvie fără margini să mergi pe burtă și să nu-ți asumi nimic. Practic, ești un pesedist cu aere de antreprenor de mâna a doua.
Așa că, poate în al 12-lea ceas USR-iștii vor spune clar și răspicat ce fel de doctrină au. Sunt datori milioanelor de oameni care i-au votat. Dacă nu, sloganul Azi în Timișoara, mâine în toată țara ne va aduce din decembrie o guvernare de centru stânga, PSD-USR. Oare băieții și fetele de pe grupul „Poiana lui Ocan” și-au pus vreodată aceste întrebări? Dimineața în fața oglinzii, înainte să deschidă Facebookul și Instagramul.