AZI încep recrutările pentru joburi la UE. Cine se poate angaja pe un salariu de 3.300 euro

Oficiul european de selectie de personal (EPSO) lansează două competiții pentru joburi în instituțiile din UE.

Primul concurs demarează, de azi, și se adreseaza asistenților, cu profilele audit finante/contabilitate și economie/statistică. Al doilea, pornește în 20 decembrie, și îi vizează pe asistenții cu profil de tehnician de laborator în domenii precum biologie și sănătate, chimie, fizica sau inginerie civilă.

Înscrierile de fac în perioada 6 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013, respectiv 20 decembrie 2012 – 22 ianuarie 2013, pe site-ul oficial EPSO www.eu-careers.eu.

Salariul de bază pentru un funcționar european permanent este de 3.300 de euro, la care se adaugă numeroase alte beneficii, precum alocații pentru familie, alocație pentru casa, alocație pentru copil aflat în întreținere, alocație pentru grădiniță sau pentru educație.
 
Alte alocații de care funcționarii europeni beneficiază, odată cu angajarea într-una dintre instituțiile UE, sunt cele de expatriere (16% din salariul de bază) sau alocația de rezidentă în străinătate (4% din salariul de bază).