Ion Lăceanu, un cunoscut cântăreț de muzică populară, renumit pentru talentul său în a interpreta cu mai multe instrumente, a ales să își petreacă zilele de bătrânețe la un azil de bătrâni.
După moartea soției sale în 2016, singurătatea l-a îndemnat să caute refugiu într-un mediu mai puțin solitar.
Ion Lăceanu a decis singur să meargă la un azil de bătrâni pentru a scăpa de singurătate
În vârstă de 87 de ani, Ion Lăceanu a devenit văduv și, de atunci, și-a găsit confortul la un cămin de bătrâni din București. Decizia de a se muta la un azil de bătrâni a fost luată din proprie inițiativă pentru a scăpa de povara singurătății care îl copleșea.
Artistul mărturisește că mâncarea la azil este „satisfăcătoare”, iar cei care stau aici primesc trei mese pe zi. De asemenea, între mese primesc și fructe sau prăjituri. Ion Lăceanu se declară mulțumit de condiții și de respectul cu care este tratat. În plus, el spune că pensia sa și ajutorul fiului său îi asigură toate nevoile.
„Mâncarea aici este satisfăcătoare, avem trei mese pe zi, dacă ne e foame, între mese, mai primim fructe sau câte o prăjitură, nu mă plâng. Am nimerit bine, este un loc curat, există respect.
Ce am auzit că se întâmplă, prin alte părți, m-a îngrozit, li s-au luat casele bătrânilor, au rămas pe drumuri.
Aici, taxa lunară costă cam 3.000 de lei, cu totul, poate un pic mai mult, dar am o pensie de peste 3.000 de lei, după o viață de muncă, este binișor, nu e rău. Alți artiști au pensie mică, de vreo 1.400 de lei, pentru că au lucrat la negru. Eu dorm liniștit, mi-am asigurat o pensie decentă, pentru zile grele.
Fiul meu mă vizitează foarte des, el mai îmi cumpără tot ce e nevoie, și acoperă cheltuielile suplimentare. Eu am vrut să vin la azil, după decesul soției, când casa devenise prea mare și prea goală, fără ea”, susține Ion Lăceanu, potrivit playtech.ro.
Artistul are însă o mare dezamăgire față de foștii săi colegi de breaslă
Cu toate că s-a adaptat cu viața din acest azil de bătrâni, una dintre marile dezamăgiri ale lui Ion Lăceanu este că foștii săi colegi de breaslă, cu care a mers turnee în întreaga lume, l-au uitat. Telefonul său sună din ce în ce mai rar.
„Din când în când, mai mă sună câte cineva. Tăcerea înseamnă ceva … Dacă au tăcut, înseamnă ceva … Aici, la azil, nu am cântat niciodată și nici nu am să cânt, nici n-aș putea. Fără orchestră, n-ar avea niciun farmec”, a spus acesta.
El a trăit o viață artistică de excepție și a rămas în memoria multora pentru recitalul susținut la Ambasada României din America în 1963, în fața președintelui John F. Kennedy, cu câteva luni înainte ca acesta să fie asasinat.
