Vodafone România anunţă ca Babak Fouladi, Chief Technology Officer, va prelua poziţia de CTO Vodafone Spania, începând cu data de 1 mai, 2012, după ce a condus cu succes zona de tehnologie în România.
"Perioada petrecută în România este printre cele mai frumoase din cariera mea. Sunt foarte mândru că am lucrat aici cu profesionişti extraordinari şi am făcut parte din echipa care a construit şi a menţinut reţeaua numărul unu din România. Pentru mine, a fost o mare plăcere să fiu în această organizaţie şi voi rămâne pentru totdeauna un fan al României şi al oamenilor de aici", a spus Babak Fouladi.
Vodafone a fost recunoscută cea mai performanţă reţea de date mobile din România, în urma a trei măsuratori independente, efectuate în ultimii doi ani. De când s-a alăturat companiei, în septembrie 2010, Babak a avut o contribuţie importantă la proiecte precum Billing Transformation şi alte programe care au simplificat procesele de business şi au crescut eficienţa operaţională.
Vodafone România va anunţa noul său Chief Technology Officer în perioada următoare.