Profilul ideal al unui babysitter este cel al căruia iubește copiii sau dispune de suficientă răbdare încât să poată gestiona bine emoțiile micuților, astfel încât să le redreseze sau să le îmbunătățească comportamentul. De cele mai multe ori, dădacele sunt persoane care fac din acest job un mod suplimentar de a-și câștiga existența, tocmai pentru că această grijă pe care o poartă copiilor nu reprezintă un efort prea mare pentru ele.
Totodată, babysitterul este cel care aduce un aport nou în educația copilului, stabilind o legătură stânsă cu acesta. Doina Ciochir, directorul general Profiles Recruitment, o agenție de recrutări din domeniul babysittingului și al personalului auxiliar sanitar, a declarat pentru Revista Capital că ”nivelul de studii medii este obligatoriu pentru această poziție. În plus sunt apreciate cursurile de babysitting, cursuri de prim ajutor și altele.”
La un curs de babysitting, participanții învață lucruri elementare despre comunicare adaptate în funcție de vârsta copiilor, dar în principiu se pune accentul pe petrecerea timpului întru-un mod cât mai benefic pentru micuți. Interesul lor principal este stimularea creativității si asigurarea confortului necesar pentru dezvoltarea lor cognitivă cât și stabilitatea emoțională în perioada petrecută împreună.
De asemenea, viitoarele dădace învață despre cum trebuie îngrijit un copil, și cât de importantă este igiena în acest sens. Transportul copiilor în siguranță este un alt element important care se studiază în mod amănunțit alături de alimentația potrivită fiecărei vârste. În caz de urgență, dădacele sunt instruite să acorde primul ajutor sau să observe în timp util simptomele unei boli și să administreze tratamentul adecvat copiilor.
Am mai aflat de la Doina Ciochir că ”acomodarea este foarte importantă, atitudinea copilului, a familiei, atribuțiile pot crea anumite dificultăți dacă bona nu este pregătită și dacă nu sunt prezentate corect aceste lucruri la interviul de selecție.”
Sfaturi practice
Pentru înscrierea la un astfel de curs la noi în țară este nevoie doar de buletin, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie (dacă este cazul) și de asemenea, diploma de absolvire a ciclului de învățământ obligatoriu. Cu o diplomă de babysitter, îngrijitoarea de copii poate profesa pe cont propriu, stabilind direct cu părinții termenii contractuali. Pe de altă parte, ea poate alege varianta unei agenții care să-i centralizeze fiecare client și să stabilească prin intermediul agențiilor fiecare detaliu.
În funcție de preferințele solicitanților (părinții), bona se poate adapta după programul acestora. ”Programul de lucru solicitat frecvent este între 8-10 ore, de luni până vineri. De asemenea poate fi solicitat un program de la 4 la 6 ore, care să includă preluarea de la școală sau de la grădiniță a copilului sau însoțirea la diferite activități.” a continuat Doina Ciochir.
Testarea psihologică a babysitterului are în primul rând rolul de a dovedi compatibilitatea cu familia care o angajează pentru îngrijirea copiilor. Acest procedeu determină de asemenea maturitatea cu care o bonă gestionează anumite situații precum și puterea de reacție sau anduranța la situații stresante. Această testare constă în mare parte în analizarea personalității candidatului. Doina Ciochir mărturisește în sensul acesta că: ”noi aplicăm teste de personalitate, de inteligență emoțională, stil educațional sau impulsivitate.”
Lipsa locurilor din creșe și grădinițe a dus la implementarea legii bonelor în urmă cu 6 ani, lucru care a schimbat definitiv felul în care părinții contractează o persoană pentru îngrijirea copiilor. În plus, această lege a contribuit și la protejarea bonelor prin drepturile câștigate odată cu această reglementare. De asemenea, în primăvara anului trecut, președintele a aprobat o lege care stabilește ajutorul financiar oferit de stat pentru familiile care au nevoie de o bonă. Sumele acordate variază între 250 și 700 lei, în funcție de veniturile fiecărei familii.
Un criteriu esențial în ceea ce privește profitul în această meserie este dat de experiență dar disponibilitatea angajatului este de asemenea un element important. ”Ofertele sunt diferite și în conformitate cu programul de lucru solicitat, respectiv program part-time, full-time, solicitări ocazionale și așa mai departe. Orientativ, o bonă poate câștiga 200-300 lei pe zi între 6 și 8 ore lucrate.” a mai declarat directorul agenției de babysitting. Costul unui ciclu de curs, împreună cu examinarea este de aproximativ 500 de lei.
Rolul jocului
Jocul reprezintă pentru copii un mod de comunicare foarte important în dezvoltarea lor pe mai multe planuri. În primul rând trebuie să luăm în considerare că ei își însușesc cea mai mare parte din cunoștințe prin joacă. De aici putem trage concluzia că alegerea jucăriilor aduce un aport esențial de informații noi pe care tutorele îl poate media și îl poate transforma de asemenea într-un instrument de cunoaștere pentru copii.
Pe lângă abilitățile motrice, prin joc mai sunt stimulate și percepția vizuală, abilitatea auditivă dar mai ales coordonarea dintre ochi și brațe, lucru care îi va ajuta pe micuți să se adapteze din ce în ce mai bine la rutinele zilnice. O bonă își aduce aportul zi de zi la aceste aptitudini pe care micuții pe care ii au în grijă trebuie să le dezvolte.
Limbajul este instrumentul prin care copiii trebuie să învețe să își transmită dorințele și să se facă cât mai bine înțeleși. Prin limbaj capacități precum imaginația, rezolvarea problemelor, puterea de concentrare, logica și explorarea se pot dezvolta. Ele pun bazele gândirii analitice de care adolescentul și adultul de mai târziu poate profita mai mult sau mai puțin în funcție de cât de mult s-a pus accentul pe ele în copilărie. Rolul dădacei aici este la fel de esențial, în special pentru că copilul are tendința de a se raporta altfel decât la părinți.