BACALAUREAT 2012. A doua zi de probe orale, opt elevi eliminaţi ieri pentru fraude

Prima sesiune a examenului de bacalaureat continuă astăzi cu cea de-a doua zi de testare a competenţelor de comunicare la Limba şi literatura română. La proba de ieri au fost eliminaţi opt candidaţi din cauza a diverse tentative de fraudare a examenului.

La prima probă a acestei sesiuni de Bacalaureat s-au înscris la nivel naţional 155.955 de candidaţi, dintre aceştia 23.000 numai în Capitală.

În perioada 13 – 15 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B): croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană, la care s-au înscris 7669 de absolvenţi de liceu.
Potrivit site-ului MECTS, trei elevi au fost surprinşi asupra lor cu telefonul mobil, lucru strict interzis de metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Cazurile s-au înregistrat în judeţele Constanţa şi Neamţ, respectiv în municipiul Bucureşti. Alţi cinci elevi, din Brăila, Gorj şi Tulcea  au apelat la materiale ajutătoare, de asemenea, interzise, fapt ce a atras eliminarea lor din examen.
Ce urmează?

Evaluarea competenţelor digitale (proba D) se va desfăşura în perioada 15-18 iunie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) între 25 şi 27 iunie.

Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română – proba E)a), va avea loc în 2 iulie la ea înscriindu-se 171.720 candidaţi, în 3 iulie cea la Limba şi literatura maternă – proba E)b) -, probă scrisă, în 4 iulie proba obligatorie a profilului – proba E)c) -, probă scrisă.

Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) se va ţine în 6 iulie, afişarea rezultatelor va avea loc în 8 iulie iar în 9 iulie, între orele 8 şi 12, depunerea contestaţiilor. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 10 şi 12 iulie, iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale în urma contestaţiilor.

Promovabilitatea în Bucureşti la prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2011 a fost de aproximativ 42,02% înainte de contestaţii, iar după contestaţii a crescut cu 1,77%, ajungând la 43,79%.