Bacalaureat 2024. Reguli la BAC pentru elevi. Absolvenții de liceu intră în febra examenelor de Bacalaureat 2024. Luni, este programată prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Accesul candidaților în sala de examen este permis până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9:00. Elevii au la dispoziție 180 de minute pentru a rezolva cerințele.
BAC 2024. Regulile din sala de examen. Obiectele interzise
Bac 2024. Elevii care vor susține probele scrise la examenul de bacalaureat începând de luni, 1 iulie, vor avea acces în centrul de examen între orele 7:30 și 8:30. Este strict interzis să intre în sala de examen cu telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe sau alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare, precum și cu poșete/geantă etc. Candidații care încalcă aceste reguli risca să fie eliminați din examen.
Procedura de acces a candidaților în centrul de examen este următoarea:
- La intrarea în centrul de examen, fiecare candidat trebuie să prezinte un act de identitate, iar cadrele didactice și personalul de pază verifică dacă fotografiile corespund;
- Candidații sunt îndrumați către zona din centrul de examen unde sunt amplasate sălile destinate examenului;
- Înainte de intrarea în sală, candidații sunt atenționați să citească informațiile afișate pe ușa sălii de examen, care conțin extrase din Metodologia examenului de bacalaureat, și să nu stea pe holuri mai mult de 5-7 minute;
- Candidații care au asupra lor materiale sau obiecte interzise în sala de examen sunt îndrumați să le depoziteze în sala special amenajată în acest scop, conform prevederilor metodologiei de organizare a examenului de bacalaureat.
Care sunt obiectele cu care elevii nu au voie să intre la examen
Pentru candidații care sunt vor încerca să copieze la examenul de bacalaureat, sunt prevăzute măsuri stricte conform regulamentului de organizare și desfășurare a examenului:
- Supraveghere prin camere audio-video: Sălile în care se desfășoară examenul sunt echipate cu camere de supraveghere video și audio. Membrii comisiilor de bacalaureat sunt instruiți în privința funcționării acestor camere, inclusiv pentru descărcarea și multiplicarea subiectelor, predarea și preluarea lucrărilor scrise, evaluarea acestora, și depozitarea bagajelor.
- Monitorizare și verificări: Activitatea de monitorizare a desfășurării examenului se realizează conform unei proceduri stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat. După încheierea probei scrise, înregistrările audio-video din sălile de examen sunt verificate prin sondaj.
- Investigarea neregulilor: Dacă în urma verificărilor prin sondaj se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, sau în cazul în care sunt sesizări referitoare la aceste aspecte, se examinează înregistrările din toate sălile de examen ale centrului respectiv.
- Măsuri disciplinare: În situația în care se confirmă existența neregulilor sau a tentativelor de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul respectiv ia măsurile disciplinare corespunzătoare. Aceste măsuri pot include eliminarea candidaților implicați din examen.
- Raportare și sancțiuni: Comisia de bacalaureat din centrul de examen informează comisia de bacalaureat județeană sau Comisia de bacalaureat a municipiului București despre situație. Aceste comisii propun eventualele măsuri de sancționare și informează Comisia Națională de Bacalaureat în legătură cu incidentele.
Următoarea proba scrisă, după cea de la Limba și literatură română va fi susținută marți, în dată de 2 iulie, cea obligatorie a profilului. În 4 iulie cea la alegere a profilului, iar în data de 5 iulie proba de Limba și literatură maternă. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 12 iulie, după depunerea contestațiilor.