Bacteria Eceh a făcut cel de-al 18-lea mort în Germania, o femeie de 80 de ani, ridicând la 19 totalul deceselor în Europa (unul s-a înregistrat în Suedia) din cauza epidemiei, au anunţat vineri autorităţile sanitare ale oraşului Rostock.
Bolnava, originară din Thuringia (estul Germaniei), suferea de Sindromul hemolitico-uremic (SHU), de tulburări renale grave provocate de bacteria Eceh. Ea a murit într-o clinică din landul Mecklemburg-Pomerania occidentală, au precizat autorităţile.
Doar un deces din cauza acestei bacterii a fost semnalat în afara Germaniei: este vorba de o persoană moartă marţi în Suedia.
Propagarea bacteriei, care a provocat tensiuni comerciale în şi în afara UE, părea să se stabilizeze vineri, au estimat medicii germani, dar originea şi modul său de răspândire rămân misterioase.
Sursa: Agerpres