”Avem un caz confirmat, precum şi două suspecte, referitoare, de asemenea, la persoane care au fost în Germania. Rezultatele testelor la cele două cazuri suspecte vor fi cunoscute în următoarele zile”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Inspecţiei sanitare naţionale (GIS), Jan Bodnar.
Spitalizată începând din 23 mai la Szczecin (nord-vest), pacienta locuieşte în permanenţă în regiunea Hamburg, a precizat Bodnar.
Starea de sănătate a pacientei necesită dializă, deoarece sunt afectaţi rinichii săi, potrivit unei surse spitaliceşti.
Bilanţul epidemiei legate de bacteria Eceh a ajuns în Europa la 22 de decese, din care 21 în Germania, conform ultimelor cifre publicate duminică de Centrul european pentru prevenirea şi controlul maladiilor (ECDC) din Stockholm.
În total, în ţările membre ale Uniunii Europene au fost înregistrate 1.605 cazuri de contaminare cu bacteria Escherichia coli enterohemoragică (Eceh) şi ale 658 de persoane prezintă sindromul hemolitico-uremic (SHU), a precizat ECDC.
Imensa majoritate a acestor cazuri sunt înregistrate în Germania, focarul contaminării, cu 1.536 de cazuri Eceh şi 627 de SHU.
SURSA: Agerpres