Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional de la Neptun, că o ordonanţă privind aministia şi graţierea unor fapte penale ar trebui discutată mai larg şi mai ales cu societatea civilă.
El spune că ar susţine un astfel de act normativ în sensul în care „să avem o justiţie corectă, independentă şi în care să nu mai fie interferenţa reală între instituţii”. El a susţinut că o astfel de ordonanţă ar însemna „un punct zero pentru români, un nou început”, scrie news.ro
„Nu ştiu dacă se va discuta la CEX-ul de astăzi, ea trebuie discutată mai larg şi mai ales discutată cu societatea civilă”, a declarat Bădălău, întrebat dacă în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD se va discuta despre o ordonanţă privind aministia şi graţierea unor fapte penale.
Răspunzând unei întrebări, senatorul PSD a spus că ar fi de acord cu o astfel de ordonanţă, „dacă ar îndrepta lucrurile în România.”.
„În sensul în care să avem o justiţie corectă, independentă şi în care să nu mai fie interferenţa reală între instituţii şi în care să existe un punct zero în România. Poate terminăm totuşi discuţia asta pe partea juridică, pe partea de abuzuri şi vom avea un nou început. Cu siguranţă aş susţine-o”, a declarat senatorul PSD.
Întrebat dacă graţierea nu ar însemna intervenţia politicului în justiţie, Bădălău a răspuns: „Nu, ar însemna un punct zero pentru români şi ar însemna, cum să vă spun, un nou început, poate ne trebuie lucrul acesta atâta timp cât planează extrem de multe suspiciuni vizavi de abuzurile din justiţie”.