Într-o conferință de presă susținută la sediul PSD Giurgiu, președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a anunțat că se va produce o schimbare la Ministerul Sănătății până în luna februarie 2018.
„Cred că până în februarie o să o vedem și pe doamna deputat Elena Dinu ministru la Ministerul Sănătății. Pentru anul viitor, pe primul loc să știți că va fi pentru noi sănătatea și cele două spitale”, a precizat acesta.
Președintele executiv al PSD a explicat că sănătatea, ca și Educația, vor beneficia de o atenție specială în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.
Elena Dinu, despre care președintele executiv Niculae Bădălău spune că va ajunge ministrul Sănătății, este deputat PSD și a fost managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu și al Spitalul Județean de Urgență Călărași.