Potrivit unor documente publicate pe site-ul Hidroelectrica, citate de Agerpres, cele trei companii cer despăgubiri de peste 1,6 miliarde de lei în total.
Astfel, Energy Holding solicită cea mai mare sumă, respectiv 1,003 miliarde de lei, Alpiq Romindustries cere 398,6 milioane de lei, în timp ce Alpiq Romenergie vrea să obţină 215,7 milioane de lei.
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie 2012, iar pe parcursul verii trecute a denunţat toate contractele bilaterale pe care le avea cu traderii de energie. După ieşirea din insolvenţă, cei trei traderi au dat în judecată compania.
Contractele bilaterale negociate direct între Hidroelectrica şi aceşti furnizori de energie au fost timp de mai mulţi ani subiectul unor scandaluri în spaţiul public, din cauza preţului mic la care traderii puteau cumpăra energia hidro. În acest context, aceşti traderi au primit şi denumirea de ‘băieţii deştepţi’ din energie.
Hidroelectrica a încheiat în 2006 contractul cu Energy Holding, care a generat producătorului de energie pierderi de 1,4 miliarde de lei în total, reprezentând diferenţa dintre preţul energiei din contract şi preţul pieţei.
Alpiq Romindustries (fost Buzmann Industries) şi Alpiq Romenergie (fost EHOL Distribution, firmă desprinsă din Energy Holding) sunt deţinute de grupul elveţian Alpiq. Hidroelectrica a încheiat contractul cu Buzzman în 2004, iar pe cel EHOL, în 2008.
Sursa: Agerpres