După ce în ultimii patru ani a dublat afacerile în regiune, preşedintele diviziei Unilever a acceptat o nouă misiune: să găsească noi oportunităţi de creştere a businessului.
Noua funcţie acceptată de Alexandra Gătej este de business development director pentru centrul şi estul Europei. Înainte de preluarea noilor atribuţii, îşi evaluează reuşitele şi ezitările.
„Sunt foarte mulţumită de rezultatele mandatului pe care l-am avut“, mărturiseşte ea. Deşi misiunea pe care o are de acum înainte ar fi împovărătoare pentru mulţi, ea vorbeşte relaxat despre noile provocări: „Cu cât lucrurile sunt mai grele, cu atât îmi plac mai mult“. Şi spune tranşant că nu o sperie nimic. „Eu ştiu să construiesc businessuri, branduri şi, sper, oameni. Pe mine asta mă pasionează. Dacă ne uităm la rezultatele mandatului meu, businessul aproape că s-a dublat, am făcut achiziţii (precum cea a îngheţatei Napoca, dar şi a unei mărci de margarină în Serbia), am contribuit la setarea unui cadru logistic modern, european, prin proiectul relocării producţiei pe platforma de la Ploieşti, am dus lupte interesante şi foarte bune pentru obţinerea primei poziţii în anumite categorii strategice, am pus bazele celui de-al treilea pilon strategic al companiei: îngheţata“.
Sună frumos, dar nu înseamnă că nu ar fi făcut unele lucruri într-un mod diferit. „Fundamental şi structural, nu aş face lucrurile altfel, pentru că, dacă ne uităm la rezultate, este clar că planul nostru strategic a fost bun. Mi-ar fi plăcut să accelerăm ceva mai mult procesul de achiziţie şi să ne uităm un pic mai dinamic la potenţialul existent în Balcani, care, după părerea mea, chiar şi în perioada de criză este semnificativ“, explică managerul.
Investiţia anului va rămâne cea în îngheţată, o piaţă pe care îşi doreşte de mult timp să intre. Şi a făcut-o într-un mod foarte plăcut, prin achiziţia unui brand cu care a crescut, dintr-o localitate de care este foarte ataşată. „În ziua în care ne-am dus şi am cunoscut echipa, mi-a plăcut foarte mult să descopăr ardeleni, oameni serioşi, care, în mod pragmatic, au primit acest proiect fără să se îngrijoreze, fără să se sperie, ci uitându-se la viitor cu încredere. Mi-a plăcut foarte mult acea zi, a fost ca şi când ne-am fi mutat într-o nouă casă şi ne-am cunoscut vecinii, dându-ne seama că aparţinem aceleiaşi familii“.
Filosofie de business
Îşi găseşte insipraţia în cele mai diferite locuri, de la cărţile de filosofie la personalitatea lui Papa Ioan Paul al II-lea, liderul pe care şi l-a ales drept model. „Pentru că el a arătat puterea exemplului, puterea convingerii, puterea umilinţei. Un lider puternic nu poate să obţină nimic dacă este centrat numai pe sine, dacă nu lucrează prin oameni, dacă este agresiv, arogant şi nu vrea să înveţe. Iar ca să faci lucrul acesta trebuie să fii umil. Nu în sensul în care te laşi călcat în picioare, ci în sensul în care îţi ţii mintea deschisă şi înveţi de la oricine“, spune ea, dând dovadă de un echilibru rar întâlnit la managerii români. Aplică principul în felul în care ia deciziile: „ascult pe toată lumea şi hotărăsc singură“. Aşa că nu se bazează foarte mult pe o singură persoană din companie, ci pe experienţa acumulată în timp şi pe instinctul său. „Probabil că a fi femeie ajută mult din acest punct de vedere, deşi aceasta nu este un factor discriminator. A fi femeie mai ajută şi multi-tasking. Faptul că o femeie jonglează întotdeauna cu multe vieţi, are grija unei mame, unei soţii, este managerul unui cămin şi îşi construieşte propria carieră ajută foarte mult în buniess“, mărturiseşte Gătej.
Nu citesc cărţi de business. Multe dintre ele conţin lucruri pe care deja le-am făcut. Mă inspiră mai mult filosofia.
Cum se vede criza economică din biroul Unilever
Criza este o oportunitate clară. „Ideile bune, businessurile care au un model bun economic şi care îşi propun să dureze mai mult de un an sau doi sunt businessuri care vor rezista. Iar oportunităţile existente acum pe piaţă sunt de achiziţie şi de investiţii pentru companiile care îşi pot permite acest lucru“, spune managerul. Înseamnă că recenta tranzacţie cu Friesland, proprietarul mărcii de îngheţată Napoca, a fost o materializare a acestui tip de oportunitate? „Absolut“, mărturiseşte ea.
Criza se simte în schimbarea comportamentului clienţilor. „Noi suntem bine pregătiţi, avem o combinaţie bună de produse în fiecare categorie strategică în care operăm. Avem oferte atât în segmentul premium, cât şi în cel economic, fapt care ne permite să răspundem nevoilor unui consumator mult mai atent la banul cheltuit“, spune ea, subliniind ideea că oamenii nu numai că preferă produsele mai ieftine, ci au renunţat la şi cumpărarea celor mai sofisticate, preferând gamele de bază.