Ion Cristoiu consideră că subiectul legat de baloane are menirea de a masca alte subiecte importante de pe ordinea de zi, cum ar fi incendiara anchetă a jurnalistului american Seymour Hersh. Cunoscutul jurnalist american a demontat cazul sabotării conductelor Nord Stream din toamna anului trecut.
Hersh a publicat pe site-ul său o anchetă care arată detaliat modul în care scafandrii marinei americane au plantat explozibili sub gazoductele Nord Stream în vara anului 2022. Norvegienii au activat bombele trei luni mai târziu, iar restul e istorie.
Care este, de fapt, miza americanilor
Chestionat de Robert Turcescu despre miza americanilor, care recurg la diversiunea baloanelor pentru a distrage atenția planetei de la probleme reale, Cristoiu a detaliat jocurile de propagandă ale Statelor Unite, punând accent pe CV-ul remarcabil al lui Hersh.
„Povestea este o manipulare americană planetară. Profitând de faptul că noi nu mai avem presă – nu la noi, la noi nu avem presă – (n.red. – au folosit narativul baloanelor) pentru a contracara dezvăluirea lui Hersh. (…) El a luat Premiul Pulizer pentru că face anchete, nu e fătucă. Hersh a dovedit crimele făcute de pușcașii americani în Vietnam. Articolul lui a contribuit la retragerea din Vietnam. După asta a scris o carte uriașă, Fața ascunsă a clanului Kennedy (…). În 1975 a dovedit că CIA a încălcat legea și statutul spionându-i pe americani. Noutatea acelui articol a făcut ca CIA să fie anchetată de 3 comisii”, a declarat Ion Cristoiu în studioul EVZ-Capital.
O lume a diversiunilor de doi lei
„Presa neavând alt subiect diversionist, ar fi trebuit să întrebe. Chiar nu puteau identifica un obiect neidentificat?”, a mai remarcat renumitul gazetar referitor la faptul că deși dispun de cele mai avansate tehnologii, americanii au preferat să joace cartea falsei ignoranțe.
În viziunea lui Robert Turcescu, faptul că „presa mondială tace mâlc” și în mod nejustificat în scandalul CIA – Nord Stream este revoltător. „Despre subiectul ăsta nu vorbește mai nimeni. E absolut incredibil. (…) Care e modelul lumii în care trăim azi având în vedere toate aceste anomalii? E o lume nebună, e o lume a diversiunilor de doi lei”, a remarcat moderatorul podcastului.