În același timp, Pentagonul spune că balonul doborât în Oceanul Atlantic a fost folosit de China „într-o încercare de a supraveghea zone strategice”.
„China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA pentru a ataca aeronavele civile fără pilot. Partea chineză a informat în repetate rânduri partea SUA după verificarea faptului că dirijabilul este pentru uz civil şi a intrat în SUA din cauza forţei majore – a fost complet un accident”, se arată în comunicatul, care a fost publicat duminică dimineaţa.
„China a cerut în mod clar SUA să se ocupe de asta în mod corespunzător, într-o manieră calmă, profesionistă şi reţinută. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Apărare al SUA a declarat, de asemenea, că balonul nu va reprezenta o ameninţare militară sau personală pentru personalul de la sol. China va proteja cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor relevante, rezervându-şi în acelaşi timp dreptul de a avea reacţii suplimentare necesare”, a spus ministerul.
Inițial, oficialii Pentagonului au spus săptămâna aceasta că dirijabilul nu reprezintă nicio ameninţare „militară sau fizică” pentru SUA. Apoi, aceștia au negat categoric afirmaţia Chinei că balonul a servit unui scop de cercetare civilă.
SUA au doborât balonul „spion” chinezesc deasupra Oceanului Atlantic
Preşedintele Joe Biden a afirmat că a solicitat doborârea balonului „cât mai curând posibil”, după ce a aflat miercuri de faptul că survolează teritoriul SUA.
Moment the #ChineseSpyBalloon was shot down. #Balloon pic.twitter.com/H9skbByLUs
— Michael Steinberg (@MichaelWX18) February 4, 2023
Preşedintele Joe Biden a declarat că a cerut ca balonul să fie doborât cât mai curând posibil.
„Miercuri, când am fost informat despre balon, am ordonat Pentagonului să-l doboare cât mai curând posibil. Au decis, fără să facă rău nimănui de la sol, au decis că cel mai bun moment pentru a face acest lucru este când trece peste apă… într-o limită de 12 mile. L-au doborât cu succes şi vreau să-i felicit pe piloţii noştri. Le-am spus să o doboare. Mi-au spus: „Să aşteptăm cel mai sigur loc pentru a face asta.”, a declarat preşedintele reporterilor la Hagerstown, Maryland.