Cât de reuşită putea fi, ca afacere, amenajarea unei săli pentru baluri – pentru ca apoi respectivul antreprenor să facă din asta o adevărată carieră – o demonstrează cartografia acestor evenimente de la mijlocul secolului al XIX-lea. Balurile „nobile“, de prima categorie, se ţineau în fosta sală Slătineanu, peste drum de biserica Sărindar (astăzi Cercul Militar Naţional), sau în sala Bosel, peste drum de domnul Oteteleşeanu (pe amplasamentul actual al Palatului Telefoanelor).
Balurile din a doua categorie – sau „semi-nobile“ – se ţineau la Pomul Verde (Hanul Roşu; astăzi în vecinătatea Curţii Vechi), pe uliţa Moşilor, şi la Herasca, lângă Sf. Gheorghe Vechi, ori pe uliţa Sfinţii Apostoli, unde se afla sala cu firma „La Drumul de Fier“. Aceste două tipuri de baluri făceau parte din prima ordine. Cele din a doua ordine, numite şi „baluri de societate“, se ţineau la sala Bilcek, peste drum de Şcoala Militară; în zilele obişnuite, locul era o cafenea pe nume Pesta.

Balurile din a treia ordine, sau „balurile de rând“, aveau loc în aproape toate mahalalele. Printre cele care au rămas în memoria bucureştenilor se numără balurile lui Ianoş şi al lui Lukas din grădina Cişmigiului, apoi balul de la „Salcia Pletoasă“, de pe „uliţa Flămândă“, lângă biserica „Săracă“.

Contemporanii subliniau că un bal „e mai nobil cu cât e mai trist şi mai rece. Dacă în marile saloane „se vorbea în diferite limbi afară de cea naţională: germană, franceză, italiană sau greacă“, „deosebirea de clase“ se zărea cu uşurinţă „chiar şi la balurile publice“. La baluri „fiecare caută să petreacă, să se amuze, să uite traiul ordinar“. La sala Bosel, unde sunt prezenţi „mai toţi nobilii şi nobilaşii de mâna a doua, a treia, a patra, a cincea şi toţi burghezii, împreună cu clasele voioase şi libere“, „lipseşte eticheta, nu însă şi buna cuviinţă. Fiecare om, fiecare june îşi măsoară vorbele după vorbele convorbitorului sau convorbitoarei sale“ (N.T. Orăşanu, 1858).

Balurile nu au dispărut, iar secolul XX le-a diversificat. Balurile high-life au coexistat cu cele ale clasei de mijloc.

Începând cu anii ‘20 ai secolului trecut, balurile s-au transformat în ceaiuri dansante între colegii de şcoală, liceeni şi studenţi. Mai existau baluri de binefacere sau baluri organizate cu prilejul unei mari sărbători, cum era Ziua Marinei sau a vreunei instituţii.