Băncile elene vor trece fără probleme testele de stres organizate la nivel european, a declarat guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, George Provopoulos, într-un interviu publicat în presa locală, citat de Reuters.

În acelaşi timp, însă, instituţiile de credit din Grecia trebuie să se consolideze pentru a face faţă mai uşor crizei economice, a adăugat Provopoulos pentru cotidianul Imerisia.

„Cred că totul va decurge fără probleme pentru cele şase bănci elene incluse în teste. Băncile trebuie să îşi unească forţele pntru a aborda de pe o poziţie mai avantajoasă climatul macroeconomic şi financiar mai dificil din următorii ani”, a spus el.

O ofertă anunţată săptămâna aceasta de Piraeus bank, al patrulea mare creditor din Grecia, pentru preluarea controlului asupra ATEbank şi Hellenic Postbank este un prim pas în această direcţie, a adăugat şeful băncii centrale.

„Pe termen mediu este nevoie de fuziuni”, consideră Provopoulos.
Rezultatele testelor de stres, care analizează capacitatea celor mai mari 91 de bănci europene de a rezista la o înrăutăţire a climatului economic, vor fi publicate săptămâna următoare.

În România sunt prezente mai multe instituţii de credit elene, între care National Bank of Greece, EFG Eurobank, Piraeus Bank, Alpha Bank sau ATEbank.