Majorarea vine în contextul în care slăbiciunea rublei a amplificat presiunile inflaţioniste exercitate de o piaţă a forţei de muncă limitată şi cererea puternică a consumatorilor.
Este prima majorare după sancțiunile impuse în urma războiului din Ucraina. Ultima sa reducere a dobânzii cheie, la 7,5%, a avut loc în septembrie.
Riscurile pro-inflaţioniste au crescut semnificativ pe termen mediu, a spus banca vineri, într-un comunicat.
”Creşterea cererii interne depăşeşte capacitatea de extindere a producţiei, inclusiv din cauza disponibilităţii limitate a resurselor de muncă”, potrivit instituţiei financiare.
Banca a consolidat presiunea inflaţionistă persistentă, a spus acesta, în timp ce deprecierea rublei din acest an ”amplifică semnificativ riscurile pro-inflaţioniste”.
Banca centrală şi-a majorat prognoza pentru inflaţia de la sfârşitul anului de la 4,5-6,5% la 5,0-6,5% şi a declarat că menţine deschisă posibilitatea unor noi creşteri a dobânzii la întâlnirile viitoare.
Economia Rusiei merge din rău în mai rău
De la scăderea vânzărilor de autoturisme și până la excedentul de cont curent, problemele economice ale Rusiei, amplificate de sancțiunile Occidentului, nu mai pot fi băgate sub preș, potrivit Businessinsider.
Necazurile economice ale țării s-au înmulțit după invadarea Ucrainei, la începutul anului trecut. Așa cum se știe, Kremlinul a încercat să înlocuiască veniturile pierdute ca urmare a diminuării exporturilor de petrol şi gaze spre Europa, prin redirecționarea lor către China, India și alte țări asiatice. ”Partea leului” din economia Rusiei este controlată de stat, sectorul energetic și cel financiar, iar Putin folosește capitalul acelor afaceri pentru a finanța cufărul său de război”, susțin cercetătorii Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian.
Industria auto este o parte importantă a economiei Rusiei. Phil Rosen a raportat că vânzările de mașini au scăzut în Rusia cu aproape 75% de la izbucnirea războiului. Scăderea a fost alimentată de combinația a trei factori: creșterea prețurilor, scăderea ofertei și deteriorarea sentimentului consumatorilor. ”Rușii cumpără mai puține mașini și punct”, a spus Tian. „Asta vorbește despre slăbiciunea consumatorului din Rusia. Este un indiciu al deteriorării sentimentului consumatorilor. Rușii pur și simplu nu mai cheltuiesc bani”, afirmă el. În același timp, și numărul rușilor care au cumpărat mașini străine, de obicei privite ca achiziții de lux, a scăzut. În schimb, oamenii achiziționează mașini din surse locale, majoritatea cu probleme mecanice.