Rata dobânzii cheie a fost majorată în Rusia cu 350 de puncte de bază

Banca centrală a Rusiei a decis marţi, 15 august, în cadrul unei ședințe extraordinare, majorarea ratei dobânzii cheie cu 350 de puncte de bază, până la un total de 12%. Aceasta este o măsură de urgenţă prin care se încearcă slăbirea rublei faţă de dolar și a fost luată în urma unui apel public din partea Kremlinului, care își dorește o politică monetară mai strictă.

Şedinţa extraordinară a avut loc după ce luni, 14 august, rubla s-a prăbuşit până la valoarea de un cent dintr-un dolar! Se pare că rubla este trasă în jos de impactul sancţiunilor occidentale, care încep să afecteze serios balanţa comercială a Rusiei. Un alt factor care a inflențat această evoluție negativă a fost și creşterea cheltuielilor militare ale Rusiei.

Maksim Oreşkin, consilier economic al lui Vladimir Putin, reproșa luni băncii centrale ruse politica monetară relaxată. La câteva ore după discursul lui Oreşkin, banca a făcut anunțul cu privire la reuniunea de urgenţă.

„Presiunea inflaţionistă se acumulează. Decizia are ca scop limitarea riscurilor privind stabilitatea preţurilor. Transmiterea deprecierii rublei către preţuri ia amploare, iar aşteptările privind inflaţia sunt în creştere”, a precizat banca centrală rusă.

Kremlin
Kremlin, Rusia, Sursă: Dreamstime

Rubla şi-a redus devalorizarea în urma măsurii

În prezent, situația rublei este mai bună, fiind în creştere cu 0,9%. La ora locală 10:48, un dolar valora 96,79 ruble.

O măsură de acest tip a mai fost efectuată de către banca centrală rusă la sfârşitul lunii februarie 2022, atunci când s-a anunțat o creştere a ratei la 20%, acest lucru s-a întâmplat imediat după trimiterea de trupe ruseşti în Ucraina.

Ulterior, banca a redus constant costul împrumuturilor la 7,5%, datorită atenuării presiunilor puternice ale inflaţiei din a doua jumătate a lui2022.

Următoarea decizie cu privire la rata dobânzii este anunțată pentru 15 septembrie.

Rusia a înregistrat o inflaţie de două cifre în 2022, iar inflaţia anuală depăşeşte din nou în prezent ţinta de 4% a băncii centrale. Tendința continuă să se accelereze. În acest context, liderul de la Kremlin anunța ieri că își dorește relații mai apropiate cu aliații:

„Propunem o dezvoltare a cooperării într-o serie de domenii, inclusiv în formare de personal, formare de personal militar străin şi îmbunătăţirea calificării sale, prin desfăşurarea de exerciţii comune de comandament şi de stat major şi altor exerciţii, Şi ne aşteptăm, la fel ca înainte, să se încheie acorduri şi contracte de export în marginea Forumului”, a declarat Vladimir Putin.