Banca Centrala Europeana a operat astazi cea mai mare reducere a dobanzii de politica monetara din intreaga sa istorie.

Astfel, dobanda a fost redusa cu 0,75 puncte procentuale, de la 3,25% la 2,5%, depasind estimarile analistilor care anticipau o reducere de maxim 0,5 puncte procentuale.

Decizia Bancii Centrale Europene are drept scop reducerea costurilor creditului astfel incat sa determine o relansare a imprumuturilor ca mijloc de combatere a crizei economice.

Reducerea dobanzii de politica monetara vine in aceeasi zi in care Biroul European de Statistica – Eurostat, a anuntat rezultatele oficiale privind cresterea economica din Uniunea Europeana si zona euro.

Potrivit acestor rezultate, zona euro a intrat oficial in recesiune tehnica, dupa ce si in al treilea trimestru a inregistrat o scadere a Produsului Intern Brut.

Analistii prevad, de asemenea, ca trendul descendent al PIB-ului din zona euro se va mentine si in 2009, astfel incat decizia Bancii Centrale Europene a avut in vedere atenuarea acestor efecte.

Reducerea dobanzii de politica monetara reprezinta una dintre masurile luate la nivel international pentru combaterea efectelor crizei financiare, in Statele Unite vorbindu-se chiar despre „dobanda zero” intr-o incercare disperata de a schimba trendul creditarii.