Banca Centrală Europeană (BCE) menţine nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar şi-a revizuit orientarea viitoare a politicii monetare, după ce în urmă cu două săptâmâni şi-a stabilit ţinta de inflaţie la 2% pe termen mediu, transmite Reuters.
Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.
„Consiliul guvernatorilor anticipează menţinerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va vedea că inflaţia se apropie de 2% cu mult înainte de finalul orizontului său de proiecţie şi durabil pentru restul orizontului de proiecţie”, transmite BCE.
Explicațiile date de BCE
Instituţia subliniază că va consideră că progresele în creşterea inflaţiei de bază vor fi suficient de avansate pentru a fi consistente cu o inflaţie care se stabilizează la două procente pe termen mediu. „Aceasta ar putea însemna de asemenea o perioadă tranzitorie în care inflaţia va fi moderat peste ţintă”, a subliniat BCE. Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care şeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.
De asemenea, investitorii vor urmări cu atenţie declaraţiile lui Christine Lagarde pentru posibile indicii cu privire la achiziţiile de active ale BCE, după ce instituţia a păstrat nemodificaţi parametrii programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) şi ai programului de achiziţionare de active (APP).
Banca Centrală Europeană pregătește lansarea propriei monede digitale. Diferența constă în faptul că nu va fi o monedă emisă de entități private. Mai mult decât atât, girul BCE va oferi o stabilitate mult mai mare, în opoziție la volatilitatea extrem de crescută a actualelor criptomonede.
Sursa foto: Dreamstime