Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit, în scădere, estimările de creştere pentru 2021, din cauza celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19, dar se aşteaptă la o relansare mai puternică începând din 2002, a afirmat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde într-o conferinţă de presă, transmite Reuters.
Conform scenariului de bază al BCE, Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 3,9% anul viitor, mai puţin decât creşterea de 5% prognozată în luna septembrie. În schimb, în 2022 economia zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 4,2%, peste avansul de 3,2% preconizat în septembrie. De asemenea, în primele sale estimări pentru 2023, BCE mizează pe un avans al PIB-ului zonei euro de 2,1%.
Pentru acest an, BCE se aşteaptă ca economia zonei euro să se contracte cu 7,3%, puţin mai bine decât contracţia de 8% preconizată în luna septembrie.
Previziunile pentru inflație rămân neschimbate, la 1% pentru 2021
Evoluţiile de pe frontul pandemiei, inclusiv planurile referitoare la introducerea vaccinurilor, oferă oficialilor BCE „motive suficiente să credem că până la finele lui 2021 vom atinge un nivel suficient al imunităţii de turmă pentru a spera că economia va începe să funcţioneze în condiţii mai apropiate de normal”, a spus Christine Lagarde. Acest lucru este valabil în special pentru sectorul serviciilor care „nu va mai fi afectat de aceste măsuri de păstrare a distanţei sociale şi de restricţiile la care este supus în prezent”, a adăugat Lagarde.
De asemenea, BCE se aşteaptă pentru anul viitor la o inflaţie de 1%, nivel nemodificat comparativ cu luna septembrie, în timp ce în 2022 inflaţia ar urma să ajungă la 1,1%, faţă de 1,3% cât prognoza în urmă cu trei luni. Conform primelor estimări ale BCE pentru 2023, inflaţia în zona euro ar urma să crească uşor la 1,4%, dar şi aşa va rămâne sub ţinta de aproape 2% avută în vedere de BCE.
Anterior, Consiliul guvernatorilor BCE a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie dar a majorat cu 500 de miliarde de euro Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), principalul său instrument de combatere a crizei coronavirusului. Potrivit unui comunicat al BCE, anvelopa Programului de Achiziţii Urgente în Pandemie (PEPP) a fost majorată cu 500 de miliarde de euro, până la un total de 1.850 de miliarde de euro. De asemenea, a fost prelungit orizontul de timp pentru achiziţiile nete în cadrul PEPP până la finele lunii martie 2022.