Emisiunea de obligatiuni prin care Banca Internationala de Investiții (BII) a atras recent 111 milioane lei (25 milioane euro), de pe piața de capital din România, a debutat astăzi la Bursa de Valori București (BVB).
„Suntem bucuroși că oferta de instrumente financiare disponibile la Bursa de Valori București devine din ce în ce mai diversificată. Proiectul BII s-a dovedit a fi o ofertă de succes, inclusiv în ceea ce privește timpul necesar pentru realizarea tranzacției, care a fost destul de scurt. Poate fi un bun exemplu pentru alte proiecte de emisiune a instrumentelor de datorie sau a altor instrumente financiare”, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
BII a emis 11.100 obligațiuni, cu o valoare nominală de 10.000 de lei cu o dobândă de 4,1% pe an, plătibilă anual.
„Această emisiune este prima denominată în moneda locală a unei țări în afara celei în care este situat sediul nostru și este importantă pentru două motive. Primul motiv este acela că, după Rusia și Slovacia, România este a treia țara în care ne-am angajat să susținem dezvoltarea pieței de capital. în fapt, aceasta este cea mai mare emisiune de obligațiuni a unei instituții financiare internaționale din ultimii șase ani de pe piața din România. Al doilea motiv este că, după cum au dovedit și ultimele noastre tranzacții, România a devenit una dintre destinațiile importante pentru investițiile noastre, iar aceste obligațiuni ne vor permite să susținem extinderea operațiunilor noastre în România. Astfel, Banca Internațională de Investiții vrea să direcționeze lichiditatea din piață către activități economice sustenabile și social viabile”, a declarat Denis Ivanov, vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Băncii Internaționale de Investiții.
Obligațiunile emise de Banca Internațională de Investiții au fost cumpărate de 13 investitori instituționali locali. Intermediarul ofertei a fost firma de brokeraj BT Securities, parte a grupului financiar Banca Transilvania. Banca Internațională de Investiții are 9 state membre: Cehia, Ungaria, Mongolia, Bulgaria, Cuba, România, Federația Rusă, Slovacia și Vietnam. România deține 6,1% din capitalul plătit al Băncii Internaționale de Investiții.
Detaliile emisiunii:
- BT Securities este managerul principal al emisiunii (Lead Manager), Banca Transilvania este agent de plată, iar consultanţa de specialitate a fost asigurată de Casa de avocatură PeliFilip.
- Fondurile obţinute în urma emisiunii de obligaţiuni vor avea ca destinaţie finanţarea de către IIB a unor afaceri locale.
- International Investment Bank a emis 11.100 obligațiuni pe trei ani, cu o valoare nominală de 10.000 de lei, o rată fixă a dobânzii de 4,1% pe an, platită anual începând cu 14 octombrie 2016 și răscumpărarea principalului la maturitate.
- Dobânda a fost stabilită în funcţie de interesul investitorilor, prin book-building, procedură desfăşurată în 7-9 octombrie a.c. de BT Securities. In perioada menţionată, investitorii eligibili și-au exprimat interesul privind numărul de obligațiuni și rata dobânzii.
„Până acum a fost un an rodnic pentru BT Securities. Prin noua sa linie de business Corporate, BTS a asistat o serie de companii pentru tranzacţionarea pe Bursă şi a participat la intermedierea a trei emisiuni reprezentative de obligaţiuni: pentru International Investment Bank, pentru Imocredit IFN – în valoare de 15 milioane de lei şi pentru Primăria Bucureşti – de 500 de milioane de euro”, a spus și Paul Prodan, preşedintele Consiliului de Administraţie al BT Securities.