Banca lui Patriciu a împlinit 4 ani de când a fost cumpărată: Raportează cifre halucinante!

Explozie în cifrele băncii deţinute de Dinu Patriciu în Georgia. Liberty Bank a anunţat ieri un profit de 3 milioane de dolari în trimestrul al treilea, în creştere cu nu mai puţin de 853,1% faţă de perioada similară a anului trecut şi de aproape de 300% faţă de trimestrul precedent. Cifrele nu sunt încă auditate.

Pe 19 septembrie 2009, Patriciu a preluat controlul (91,218% din acțiuni) Băncii Poporului din Georgia (People’s Bank of Georgia) prin intermediul vehiculului de investiții Liberty Capital LLC, deținut în totalitate Liberty Investments Holding BV înregistrat în Olanda, tranzacția fiind anunțată cu trei zile mai târziu. CITEŞTE MAI MULTE ŞTIRI ECONOMICE

Practic, acum în septembrie se împlinesc 4 ani de când Patriciu a preluat banca din Georgia, iar cifrele arată că activele totale au crescut de la momentul preluării cu 360%, în timp ce creditele au crescut cu peste 550%. Cea mai mare creştere o au depozitele care, de la momentul preluării au crescu cu peste 600%.

Cumpărată pe un preț foarte mic

Inițial nu a fost anunțat prețul/acțiune la care s-a încheiat tranzacția, dar Bloomberg scria că, potrivit unor surse din piață, banca georgiană fusese preluată la o cotație cu mai mult de 80% sub prețul mediu de tranzacționare din acea perioadă, iar președintele vehiculului de investiții al lui Patriciu, Lado Gurgenidze, indica o sumă de circa 15 milioane dolari.

Practic, la acea vreme capitalizarea băncii georgiene era de circa 95 milioane de dolari, iar Patriciu ar fi preluat-o pentru numai 15 milioane de dolari, deși capitalizarea pachetului cumpărat era de 87,5 milioane dolari.

Merită adăugat și faptul că Patriciu l-a pus președinte al Liberty Bank pe Lado Gurgenidze,  fost prim ministru georgian și unul dintre cei mai experimentați bancheri din Georgia.