Una dintre cele mai puternice case bancare apărută odată cu România modernă, Marmorosch Blank & Co, a participat în calitate de investitor la numeroase proiecte ale vremii.
Marmorosch Blank & Co a construit în 1878, împreună cu antreprenorul Leon Guillaux, linia de cale ferată Bucureşti-Predeal şi în 1882, tunelul Barboşi-Galaţi. Începând cu acelaşi an, alături de Societatea Marsilieză de Ciment din Sud, a realizat în etape canalizarea Bucureştiului. În 1885, a participat la transformarea Fabricii Mandrea de la Filaret în societate anonimă pentru furnituri militare şi încălţăminte.
În 1887, banca a participat la înfiinţarea Fabricii de hârtie Scăeni. În 1888, a contribuit la transformarea Casei Goetz în societate anonimă de exploatare forestieră, cu un capital de opt milioane de franci.
În 1889, a devenit societate în comandită a Băncii Darmstädter din Berlin şi a Băncii Comerciale din Pesta, cu un capital de 2,5 milioane de franci. Alături de inginerul I. G. Cantacuzino, Marmorosch Blank a pus temelia fabricii de ciment de la Brăila şi a finanţat construcţia liniilor Dorohoi-Iaşi şi Râmnicu-Vâlcea-Câineni (1895).
În 1897, a înfiinţat Societatea de Asigurări „Generala“, cu un capital de trei milioane de franci. În 1898, face convertirea a 54 de milioane de franci, reprezentând un împrumut al oraşului Bucureşti, apoi reorganizează fabrica de zahăr de la Chitila, care devine societate anonimă cu un capital de 2,5 milioane de franci.
În anul 1905, banca se transformă în societate anonimă, cu un capital social de opt milioane de franci, cu ajutorul foştilor săi comanditari şi al Băncii de Comerţ din Berlin.
În fine, în anul 1906, a transformat exploatarea petroliferă Hagienoff şi Câmpeanu în societatea anonimă „Traian“, cu un capital de cinci milioane de franci. Puţin după aceea, înfiinţează fabrica de tricotaje şi ţesături din Bucureşti, cu un capital de un milion de franci. Participă la împrumutul de 35 de milioane de franci pentru oraşul Sofia şi, cum operaţiunile sale se întind până în Orient, creează Banca de Comerţ şi de Depuneri de la Salonic (Grecia), cu capitalul de un milion de franci. Această disponibilitate investiţională a continuat cu succes până în epoca recesiunii economice din anii 1929-1933.