Banca Mondială, alarmată de creşterea preţurilor alimentare

După Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială a atras şi ea atenţia asupra faptului că preţurile produselor alimentare la nivel global au înregistrat, în primul trimestru al acestui an, prima lor creştere din aproape doi ani, stimulate de creşterea cererii venite din China dar şi de tensiunile din Ucraina, transmite AFP.

Potrivit unui raport trimestrial al Băncii Mondiale publicat joi, în perioada ianuarie-aprilie 2014 preţurile la produsele alimentare de bază a crescut cu 4% la nivel mondial, punând capăt unei tendinţe de declin care a început după vârful atins în vara lui 2012. Avansul din primele trei luni se datorează în principal creşterii preţurilor la grâu şi porumb cu 18%, respectiv 12%.

'Îngrijorările meteorologice, incertitudinile politicile şi fluctuaţiile monedelor nu pot fi separate unele de altele', afirmă vice-preşedintele Băncii Mondiale responsabil cu reducerea sărăciei, Ana Revenga.

Seceta persistentă din SUA şi cererea mondială puternică, în special cea provenită din China, explică în mare parte creşterea preţurilor. Însă criza din Ucraina are şi ea un rol, apreciază instituţia financiară internaţională. Ucraina, al treilea exportator mondial de porumb şi al şaselea de grâu, se confruntă în prezent cu o creştere spectaculoasă a preţurilor la produse alimentare pe fondul crizei politice şi economice. În perioada ianuarie-aprilie anul curent preţul porumbului în Ucraina a crescut cu 73% iar cel al grâului a urcat cu 37%, ceea ce a avut un efect şi asupra preţurilor la nivel mondial.

'Tensiunile geopolitice din Ucraina nu au afectat încă exporturile dar ar putea avea un impact asupra producţiei şi tranzacţiilor viitoare dacă incertitudinea va creşte' subliniază Banca Mondială.

Raportul Băncii Mondiale vine la o lună după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că preţurile alimentare mondiale au atins, în luna martie 2014, cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din marile ţări producătoare dar şi a crizei din Ucraina. Experţii sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca creşterea preţurilor alimentare să conducă la revolte şi proteste la nivel mondial, cum s-a întâmplat în 2007 şi 2008 în ţări precum Haiti, Camerun şi India.

AGERPRES