Presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick le-a cerut liderilor G8 sa aplice o reforma a politicilor referitoare la biocombustibili si i-a indemnat sa produca mai multe cereale pentru a contracara foametea la nivel global, informeaza BBC News.

Zoellick a afirmat in cadrul summit-ului G8, care are loc in aceste zile in Japonia ca „biocombustibilii au avut o contributie insemnata la cresterea preturilor la alimente”. Presedintele BM a acuzat in special biocombustibilii pe baza de rapita si porumb, produsi in Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana.

Principalul subiect abordat pe agenda primei zi a summitului G8 a fost cel al problemelor ridicate de hranea preturile la combustibili in plan global.

In acest sens, liderii G8 au purtat discutii cu oficialii a sapte state africane, tari care sunt cel mai afectate de problema preturilor din ce i n ce mai mari la alimente.

„SUA si Europa trebuie sa ia masuri de reducere a beneficiilor tarifare si a acordurilor pentru ceterealele si plantele oleaginoase folosite la productia biocombustibililor, pentru ca aceste inlesniri determina milioane de oameni sa ramana fara mancare pe masa”, a precizat Robert Zoellick in cadrul discursului sau.

La randul sau, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat ca guvernele statelor ar trebui sa se angajeze la realizarea unor investitii pe termen lung in agricultura si i-a indemnat pe liderii G8 sa ridice restrictiile de export la alimente, „in special din ratiuni umanitare”.

Potrivit unui raport confidential al Bancii Mondiale, biocombustibilii cauzeaza o crestere de 75% a pretului alimentelor la nivel global, cu mult peste estimarile initiale, informeaza The Guardian.

Studiul nepublicat al MB se bazeaza pe cele mai detaliate analize privind criza mondiala de alimente, efectuate de un economist recunoscut pe plan international, Don Mitchell, senior economist in cadrul Bancii Mondiale. El a realizat o analiza detaliata, de la luna la luna in privinta cresterii pretului la alimente.

Cifrele rezultate in urma acestui studiulu contrazic in mod direct afirmatiile guvernului SUA, potrivit carora combustibilii derivati din plante contribuie cu mai putin de 3% la cresterea preturilor alimentelor pe plan global.

Drept urmare, noile date vor exercita o presine suplimentara asupra guvernelor de la Washington si europene, care s-au orientat spre productia si consumul de biocombustibili, pentru a reduce emisiile cu effect de sfera si pentru a-si reduce dependenta data de importul de petrol.

Aceste informatii au aparut in contextul unui moment extrem de critic, intrucat se suprapun intr-o oarecare masura cu negocierea la nivel international a politicii biocombustibililor in cadrul summitului G8 care are loc in aceste zile in Hokkaido, Japonia.

Mai mult, studiul Bancii Mondiale va pune presiune si asupra guvernului Marii Britanii, care va elibera propriul sau raport (Gallagher Report) privind impactul produs de biocombustibili.

Potrivit lui The Guardian, chiar si studiul Gallagher, care ar fi trebuit sa fie publicat saptamana trecuta, semnaleaza faptul ca biocombustibilii joaca un rol semnificativ in cresterea preturilor la alimente spre un nivel record.

Cresterea preturilor la alimente a impins peste o suta de miloane de oameni sub linia de saracie, estimeaza Banca Mondiala. Acest lucru a cauzat la randul sau numeroase manifestari de strada si revolte, din Bangladesh pana in Egipt. Guvernele acestor tari au descries preturile ridicate ale alimentelor si combustibililor ca fiind “primele crize economice reale ale globalizarii”.

Raportul mai arata ca pana si secetele succesive din Australia au avut un impact marginal. In schimb, studiul demonstreaza ca orientarea SUA si a statelor din Europa catre biocombustibili este pe departe cel mai mare impact asupra rezervelor de alimente si asupra preturilor acestora.

Incepand din luna aprilie, carburantii (benzina si motorina) din Marea Britanie contin cel putin 2,5% biocombustibil. Mai mult, Uniunea Europeana a luat in calcul cresterea acestui nivel la 10% pana in 2020, insa se confrunta cu dovezile ce arata ca acest lucru nu va duce decat la o crestere suplimentara a preturilor la alimente.

“Fara cresterea ponderii de bicombustibil in carburanti, rezervele de grau si porumb la nivel mondial nu ar fi scazut considerabil, iar cresterile de pret cauzate de alti factori ar fi fost moderate”, se precizeaza in raportul Bancii Mondiale.

Pretul cosului de consum analizat in studiu a crescut cu 140% incepand din anul 2002 pana in luna februarie a acestui an. Raportul BM estimeaza ca preturile mai mari la energie si ingrasaminte au determinat cresterea  cu numai 15% a preturilor la alimente, in timp ce biocombustibilii sunt responsabili de o crestere cu 75% in aceeasi perioada de timp.

Studiul releva faptul ca biocombustibilii au distorsionat piata globala a alimentelor in trei moduri diferite.

In primul rand, productia de cereale a fost deviata dinspre alimentatie spre combustibili, astfel incat peste o treime din porumbul produs in SUA la ora actuala este folosit pentru productia de etanol, iar circa junatate din uleiurile vegetabile produse in Uniunea Europeana sunt dedicate productiei de biodiesel.

In al doilea rand, fermierii au fost incurajati sa reserve unele portiuni de terenuri pentru productia de biocombustibili.

Nu in ultimul rand, productia de biocombustibili a declansat actiuni speculative pe piata cerealelor, ceea ce face ca preturile sa creasca si mai mult.

Alte studii care s-au axat pe aceeasi tema au luat in considerare o perioada de timp mult mai mare decat din anul 2002 pana in present, sau nu au luat in calcul acesti trei factori cumulati, astfel incat estimarile cu privire la impactul biocombustibililor sunt mai mici. Insa realizatorul studiului Bancii Mondiale, economistul Don Mitchell a realizat o analiza detaliata, de la luna la luna in privinta cresterii pretului la alimente, ceea ce permite o examinare mult mai detaliata a relatiei dintre biocombustibili si rezervele de hrana.

Sustinatorii biocombustibilior spun ca acestia sunt o alternativa mult mai „verde” in comparatie cu petrolul si alti combustibili fosili, insa chiar si aceasta afirmatie a fost combatuta de catre unii experti.

„Este limpede ca unii biocarburanti au un impact enorm asupra preturilro alimentelor”, a declarat, joi, fostul sef consilier stiintific al guvernului Marii Britanii, David King. El a adaugat ca „tot ceea ce realizam prin sustinerea biocombustibililor este favorizarea cresterii preturilor la alimente, in timp ce nu se rezolva nimic in problema schimbarilor climatice globale”.