Creșterea PIB-ului global s-a stabilizat la 2,7%
Potrivit celui mai recent raport al Băncii Mondiale, „Perspectivele Economice Globale”, publicat joi, creșterea PIB-ului global s-a stabilizat la un nivel scăzut de 2,7% în 2024, iar acest ritm ar urma să se mențină și în 2025 și 2026.
Banca Mondială avertizează că aceste evoluții economice nu sunt suficiente pentru a recupera pierderile cauzate de șocurile economice recente, cum ar fi pandemia. Instituția financiară internațională subliniază că nivelul scăzut de creștere reprezintă un pericol deosebit pentru cele mai sărace țări ale lumii, estimând că, până în 2030, aproximativ 622 de milioane de oameni vor trăi în condiții de sărăcie extremă, potrivit DPA și Reuters.
De asemenea, perspectivele de creștere pe termen lung pentru țările cu venituri reduse sunt cele mai slabe de la începutul secolului. Banca Mondială avertizează că piețele emergente și în curs de dezvoltare, care la începutul secolului erau pe cale să reducă decalajul de venituri față de economiile cele mai bogate, se confruntă acum cu o adâncire a acestui decalaj.
PIB-ul ar urma să înregistreze o creștere de 1% în zona euro
Banca Mondială estimează că țările în curs de dezvoltare, care contribuie cu 60% la creșterea economiei mondiale, se confruntă cu cele mai slabe perspective de dezvoltare pe termen lung din anul 2000.
În zona euro, PIB-ul ar putea înregistra o creștere de doar 1% în 2025, o revizuire în scădere față de estimările de 1,4% făcute în iunie de Banca Mondială. Această ajustare negativă reflectă consumul scăzut, investițiile reduse ale companiilor și performanțele slabe ale industriei. De asemenea, Banca Mondială subliniază impactul problemelor economice din Germania, care contribuie cu aproape 30% la PIB-ul zonei euro.
Banca Mondială a avertizat, de asemenea, că posibilele taxe vamale suplimentare de 10% impuse de Statele Unite ar putea reduce cu 0,3 puncte procentuale deja fragilul ritm de creștere economică globală, în cazul în care partenerii comerciali ai SUA vor răspunde cu propriile tarife. De asemenea, aceste taxe ar putea reduce cu 0,9% ritmul de creștere al economiei SUA, estimat la 2,3% în 2025.
În ceea ce privește investițiile străine directe, Banca Mondială observă că acestea sunt acum la jumătate față de nivelurile din anul 2000 în țările în curs de dezvoltare, iar restricțiile comerciale globale sunt de cinci ori mai mari decât media din perioada 2010-2019.
Următorii 25 de ani vor fi mai dificil pentru țările în curs de dezvoltare
Banca Mondială estimează că țările în curs de dezvoltare vor înregistra o creștere economică de 4% în 2025 și 2026, mult sub nivelul anticipat înainte de pandemie. Această scădere se datorează unui cumul de factori, inclusiv datoriilor ridicate, investițiilor slabe, creșterii reduse a productivității și costurilor crescute cauzate de schimbările climatice.
Conform prognozelor Băncii Mondiale, PIB-ul în piețele emergente și dezvoltate ar urma să rămână cu 5% sub nivelul tendinței de dinaintea pandemiei până în 2026, din cauza efectelor pandemiei și a șocurilor economice care au urmat.
„Următorii 25 de ani vor fi mult mai dificili pentru țările în curs de dezvoltare decât au fost ultimii 25 de ani”, a afirmat Indermit Gil, economistul șef al Băncii Mondiale.
Astfel, Gil a cerut statelor să adopte reforme interne pentru a încuraja investițiile și comerțul.
Banca Mondială avertizează că, deși comerțul global cu mărfuri și servicii a înregistrat o creștere de 2,7% anul trecut, se estimează că acesta va crește cu o medie de aproximativ 3,1% în perioada 2025-2026. Totuși, această creștere va rămâne sub nivelul pre-pandemic.