Banca Mondială (BM) şi-a redus prognoza privind creşterea în Asia de Est şi regiunea Pacific şi a avertizat că în China există riscul unei încetiniri peste estimările analiştilor.
Statele în curs de dezvoltare din Asia de Est ar urma să înregistreze o creştere de 7,2% în 2012 şi de 7,6% în 2013, faţă de estimarea precedentă care indica un avans de 7,6% anul acesta şi de 8% anul viitor.
"Acesta este cel mai lent ritm de creştere din regiunea Asia Pacific din 2001. Este chiar mai lent decât a fost în perioada de vârf a crizei din 2009", a explicat Bert Hofman, economist şef al Băncii Mondiale pentru Asia de Est şi regiunea Pacific.
Săptămâna trecută, Banca Mondială a revizuit în scădere şi estimările privind evoluţia economiei în Africa sub-Sahariană, de la 5,2 la 4,8% şi în America latină, de la 3,5-4% la 3%, din cauza încetinirii ritmului de creştere pe plan mondial.
"Deşi recentele măsuri de politică monetară au redus riscurile din zona euro, turbulenţele de pe pieţele financiare încă reprezintă principalul risc la estimările privind evoluţia economiei, urmate de riscul aşa-numitului vârf fiscal (fiscal cliff) a expirării reducerilor de taxe anul viitor în SUA", a declarat oficialul Băncii Mondiale.
Instituţia a menţinut prognoza pe 2012 pentru Indonezia şi Thailanda la 6,1% şi, respectiv, 4,5% şi a majorat estimarea pentru Malayezia de la 4,6 la 4,8%. De asemenea a fost majorată prognoza pentru Filipine în acest an, de la 4,2 la 5%.
Banca Mondială a avertizat că în ţări ca Mongolia, Laos, Timor Leste, Fiji şi Papua Noua Guinee s-ar putea confrunta cu o încetinire semnificativă deoarece 80% din exporturile lor sunt materii prime, cu un preţ în scădere pe plan mondial.
Şi Fondul Monetar Internaţional ar urma să revizuiască în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2012, de la 3,4 la 3,3% iar pentru 2013 de la 3,9 la 3,6%, a anunţat recent publicaţia germană Handelsblatt, într-o avanpremieră a celor mai recente estimări care urmează să fie publicate săptămâna aceasta.
"Încetinirea suplimentară a ritmului de creştere a economiei mondiale în 2012 şi 2013 este însoţită de o sporire semnificativă a riscurilor negative. Perspectiva economiei mondiale depinde de adoptarea în zona euro şi SUA a unor măsuri politice decisive pentru stabilirea încrederii", susţine FMI.
Sursa: Agerpres