România ocupă locul 60 privind performanţa logistică din cele 166 de state incluse în indicele de performanţă logistică al Băncii Mondiale (BM), publicat joi în cadrul raportului bianual 'Conexiuni pentru Competitivitate în 2016: Logistica Comerţului în Economia Mondială'.
Pentru al treilea an consecutiv Germania este pe primul loc, urmată de Luxemburg, Suedia şi Olanda. Cel mai scăzut indice de performanţă logistică se înregistrează în Siria, afectată de războiul din ultimii ani, scrie Agerpres.
Pentru prima dată din 2007, progresele privind performanţa logistică au încetinit în statele dezvoltate ale lumii, în timp ce ţările emergente, care au implementat măsuri cuprinzătoare, continuă să-şi îmbunătăţească performanţele, se arată în raportul Băncii Mondiale.
Raportul a fost realizat pe baza datelor unui studiu la care au participat peste 1.200 de profesionişti din domeniul logisticii şi analizează nivelul performanţei lanţului de furnizare, inclusiv infrastructura, calitatea serviciilor şi seriozitatea livrărilor.