Banca Mondială va acorda Turciei 1,78 de miliarde de dolari americani
Banca Mondială a anunţat joi, 9 februarie 2023, că va acorda Turciei un ajutor financiar în valoare de 1,78 miliarde de dolari americani pentru a putea face față dezastrului cauzat de cutremurele care au avut loc, luni dimineață, în sud-estul țării.
„Acordăm o asistenţă imediată şi pregătim o evaluare rapidă a nevoilor urgente şi masive de pe teren. Acest lucru va ajuta la identificarea domeniilor prioritare pentru redresarea şi reconstrucţia ţării, pe măsură ce pregătim operaţiuni pentru a răspunde acestor nevoi”, a declarat, joi, David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale, relatează agenția de presă AFP.
Grecia va ajuta Turcia, în ciuda rivalității lor
Până acum, Grecia a trimis mii de corturi, paturi şi pături în Turcia pentru a ajuta oamenii care și-au pierdut locuințele în urma cutremurelor devastatoare care au avut loc luni dimineață, totul într-un act de solidaritate pentru statul vecin-rival, cu care are relații tensionate de ani de zile din cauza drepturilor teritoriale în Marea Egee, divizarea Ciprului şi problema migraţiei.
Ministerul Protecţiei Civile din Grecia a anunțat, joi, că intenţionează să furnizeze în total 80 de tone de ajutor reprezentând pături, paturi, corturi şi provizii medicale. Zboruri comerciale care au transportat cutiile cu ajutoare au aterizat joi, 9 februarie 2023, pe aeroportul turc din Adana, operaţiunea urmând să se încheie vineri, 10 februarie 2023.
„Am adus medicamente, provizii medicale şi elemente esenţiale pentru a alina puţin suferinţa persoanelor afectate de cutremur. Este momentul să ne arătăm umanitatea”, a declarat Christos Stylianides, ministrul Protecţiei Civile din Grecia, care s-a deplasat personal până la Adana, relatează agneția de presă Reuters.
La sosirea sa la Summitul UE, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis a zis că țara sa va fi în prim-planul unei iniţiative a Uniunii Europene de a găzdui o conferinţă de donatorilor la Bruxelles care să asigure fonduri suplimentare pentru reconstrucţia zonelor din Turcia devastate de cutremure.
Vă amintim că, luni, Kyriakos Mitsotakis l-a sunat pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru a-i transmite condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti suferite.
NATO va continua să ajute Turcia în următoarele zile
Tot joi, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a scris în Cartea de condoleanţe deschisă la Delegaţia Permanentă a Turciei la NATO, context în care a anunțat că Alianța Atlanticului de Nord și partenerii ei vor continua să sprijine Guvernul de la Ankara în următoarele zile.
„Turcia trece printr-un moment extrem de dificil, iar sprijinul aliaților și partenerilor este o expresie firească a solidarității noastre. Acesta va continua și în următoarele zile.
Astăzi, am transmis câteva gânduri în Cartea de condoleanțe deschisă la Delegația Permanentă a Turciei la NATO. Sunt rânduri pe care nu mi-am dorit să le scriu, dar care exprimă convingerea mea sinceră că poporul turc este mai puternic decât această calamitate și că va găsi resursele să depășească acest moment cumplit”, a scris, joi, Mircea Geoană pe contul său de Facebook.