Chiar dacă Departamentul Trezoreriei din SUA a adăugat Elveţia pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară, Banca Naţională a Elveţiei transmite că nu îşi va modifica politica monetară.
„Abordarea politicii monetare de către SNB rămâne neschimbată după publicarea raportului autorităţilor americane. În actuala situaţie economică şi în urma aprecierii semnificative a francului elveţian, SNB este decisă să intervină mult mai puternic pe piaţa valutară”, transmite instituția financiară într-un comunicat.
Banca Naţională a Elveţiei şi-a exprimat dezacordul faţă de includerea Elveţiei pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară. Instituția financiară a explicat că intervenţiile valutare nu au ca scop obţinerea unor avantaje comerciale incorecte pentru exportatorii ţării sau modificarea balanţei de plăţi.
Condiţii monetare adecvate şi stabilitatea preţurilor
„Intervenţiile pe piaţa valutară sunt necesare pentru ca politica monetară a Elveţiei să asigure condiţii monetare adecvate şi stabilitatea preţurilor”, a explicat SNB în comunicatul respectiv.
De asemenea, instituția financiară a informat recent că în prima jumătate a anului a utilizat 90 de miliarde de franci elveţieni (101,72 miliarde de dolari) pentru a contracara tendinţa de apreciere a monedei naţionale în perioada pandemiei de coronavirus.
Este vorba de un nou record în ceea ce priveşte intervenţiile Băncii Naţionale a Elveţiei pe pieţele valutare şi de asemenea este mai mult decât a cheltuit SNB pentru a cumpăra valută în ultimi trei ani.
Totuși, SNB argumentează că intervenţiile sunt necesare pentru a preveni deflaţia în urma aprecierii masive a francului elveţian.
Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.
Bancher elveţian, dat în judecată în afacerea Cum-Ex
Un fost consilier bancar al băncii elveţiene Sarasin a fost pus sub acuzare de către Procuratura din Köln, pentru că ar înşelat milionari şi miliardari în scandalul tranzacţiilor cu acţiuni, notează germanii de la Süddeutsche Zeitung.
În scandalul legat de tranzacțiile cu acțiuni, este dat în judecată un fost consilier al băncii elvețiene Sarasin. A înșelat el miliardarii germani?
Procuratura din Köln a pus sub acuzare un fost consilier bancar despre care se spune că a înșelat milionari și miliardari în scandalul tranzacțiilor cu acțiuni, în detrimentul autorităților fiscale. Potrivit informațiilor ziarului Süddeutsche Zeitung și ale canalului de televiziune german WDR, anchetatorii îl acuză de fraudă fiscală, crezându-se că a participat la numeroase fapte de acest gen.
În urmă cu 10 ani, la momentul efectuării încălcărilor de lege, acuzatul a convins importanți clienți ai băncii private elvețiene J. Safra Sarasin și alți investitori din mediul bancar să investească în acțiuni bazate pe impozite, înșelându-i cu privire la adevărata natură a afacerii. Conform descoperirilor făcute de anchetatori, aceasta a însemnat comerțul cu acțiuni cu (cum) și fără (ex) dividende. Cumpărarea și revânzarea de acțiuni în ziua acordării dividendelor se realiza într-un ritm atât de rapid încât administrația fiscală nu mai avea timp să identifice adevăratul proprietar, notează Süddeutsche Zeitung.
Odată cu noua acuzare, posibilitatea de a ajunge la un acord în scandalul Cum-Ex primește un nou impuls. Este a treia oară în acest an și a patra în general. Numai în Köln se fac încă investigații asupra a aproximativ 1000 de persoane. După ce în martie doi foști bancheri investitori au fost anchetați la Tribunalul de Stat din Bonn pentru evaziune fiscală gravă, acum a fost adus instanță și un angajat al băncii private germane M.M. Warburg.
În prezent, bancherul elvețian acuzat a mărturisit de-a lungul a mai multor interogatorii că, împreună cu avocați germani, a ademenit mai mulți investitori din banca Sarasin în fonduri Cum-Ex. Printre aceștia s-au numărat antreprenorul german Carsten Maschmeyer și Erwin Müller, fondatorul unui lanț farmaceutic, ale căror cazuri în scandalul Cum-Ex au ajuns, cu ani în urmă, să fie cunoscute de publicul larg. Timp de mulți ani, bancherul elvețian a lucrat îndeaproape cu expertul fiscal german Hanno Berger și cu fostul său partener de avocatură, care a inițiat aceste produse din fonduri și a încasat comisioane prin Sarasin.
Berger este unul dintre principalii suspecți în afacerea Cum-Ex, iar fostul său partener, care este și el acuzat, este un martor important. Există acuzații depuse împotriva lui Berger la instanțele regionale din Bonn și Wiesbaden, unde acum s-a adăugat și un mandat de arestare. Berger neagă să fi comis vreodată vreo infracțiune. Avocatul care îl apără pe bancherul elvețian, precum și banca Sarasin au refuzat să comenteze.