'Cu Actul Cabinetului nr. 45 din 05.12.2015, publicat în Monitorul Oficial numărul 167, volumul A din 7.12.2015, s-a decis punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare ale articolului 6A din Legea nr. 3864/2010, şi s-a precizat alocarea soldului deficitar de capital titularilor de instrumente şi pasive ale instituţiei de credit National Bank of Greece SA, sub rezerva măsurilor de articolul 6A, înainte de acordarea de ajutor de stat pentru instituţia de credit mai sus menţionată de către Fondul Elen de Stabilitate Financiară', se arată în rezumatul menţionat.
Potrivit documentului, punerea în aplicare a acestor măsuri are ca scop protejarea imperativă a interesului public, în vederea evitării perturbării semnificative a economiei cu consecinţe negative pentru cetăţeni, din cauza insuficientei capitalizări a băncii şi pentru că ajutorul de stat ar trebui să fie cât mai mic posibil. Aceste măsuri sunt în conformitate cu articolul 6A din Legea nr. 3864/2010, ca măsuri de reorganizare ale art. 3 din Legea nr. 3458/2006 şi ale articolului 2 din Directiva 2001/24 /CE.
'Orice persoană care are un interes legitim poate depune un recurs în anulare împotriva acestui Act în faţa Consiliului de Stat, în termen de 60 de zile calendaristice, calculat din a doua zi după publicarea Actului în Monitorul Oficial, în conformitate cu prevederile art. 46 din pd.18/1989', se precizează în document.AGERPRES