Potrivit datelor prezentate de Banca Naţională a Ungariei, scăderea economiei din ţara vecină ar putea fi, în acest an, de 5,1 – 6,8%, în timp ce rata inflaţiei se va încadra, cel mai probabil, între 3,5 şi 3,6%, transmite agenţia MTI.
Banca Naţională a Ungariei (MNB) estimează o scădere economică de 5,1-6,8% şi o rată a inflaţiei de 3,5-3,6% pentru anul în curs, potrivit principalelor date din ultimul Raport privind inflaţia, pe care l-a emis marţi.
PIB-ul ar putea să crească anul viitor cu 4,4-6,8%, inflaţia se va schimba foarte puţin şi ar putea să scadă până la intervalul de 3,4-3,6%.
Pentru anul 2022, banca centrală prevede o creştere a economiei de 4,5-5,7% şi o inflaţie de 3%. MNB menţionează că, în condiţiile pandemiei de coronavirus, previziunile economice rămân în continuare sub semnul incertitudinii, pe fondul circumstanţelor care se schimbă de la o zi la alta, de aceea prognozele au fost date în intervale.
Raportul privind inflaţia, emis anterior de către MNB, în luna iunie, prognoza o creştere a PIB-ului între 0,3-2% şi o rată a inflaţiei de 3,2-3,3%. În raportul anterior, creşterea pe anul 2021 a fost prognozată în intervalul 3,8-5,1%, iar cea din 2022 în intervalul 3,5-3,7%.
Autorităţile de la Budapesta se pregătesc pentru valul doi al pandemiei
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni în fața Parlamentului că s-a luat în considerare și cel mai negru scenariu al acestei pandemii. Acesta a susținut că sistemul sanitar din Ungaria poate face față situației în care până la 200 de mii de oameni s-ar îmbolnăvi din cauza noului virus.
Viktor Orban a declarat luni că vârful unui al doilea val al pandemiei ar putea fi în decembrie sau ianuarie. Potrivit lui, circa 16.000 de persoane ar putea avea nevoie de spitalizare, dintre care aproximativ 800 ar necesita ventilatoare.
Guvernul ungar a cheltuit 1,15 miliarde de dolari pentru achiziţia a 16.000 de ventilatoare. Nu este clar însă câte dintre acestea au fost efectiv instalate, iar o problemă pentru sistemul sanitar ar putea fi insuficienţa personalului calificat.
Potrivit unui anunţ de săptămâna trecută al Ministerului Resurselor Umane, Ungaria (ţară cu aproape 10 milioane de locuitori) are disponibile 1.839 de paturi de terapie intensivă, dintre care 812 sunt pregătite pentru pacienţii COVID-19, alte 9.487 de paturi putând fi pregătite pentru aceşti pacienţi.