Românească reduce dobânzile de bază percepute pentru toate creditele de consum cu şi fără garanţii imobiliare, cu 0,5 - 2 puncte procentuale, în funcţie de moneda împrumutului, dar şi ratele la depozitele la termen în lei, dolari şi lire sterline."Noile rate de dobândă pentru credite intră în vigoare la 25 februarie şi se aplică atât creditelor aflate în sold, cât şi creditelor noi", se arată într-un comunicat al băncii.Dobânda de bază pentru creditele de consum în
Românească reduce dobânzile de bază percepute pentru toate creditele de consum cu şi fără garanţii imobiliare, cu 0,5 – 2 puncte procentuale, în funcţie de moneda împrumutului, dar şi ratele la depozitele la termen în lei, dolari şi lire sterline.
„Noile rate de dobândă pentru credite intră în vigoare la 25 februarie şi se aplică atât creditelor aflate în sold, cât şi creditelor noi”, se arată într-un comunicat al băncii.
Dobânda de bază pentru creditele de consum în lei scade de la 11,38% la 9,38%, în timp ce pentru împrumuturile în euro rata coboară la 3,134%, de la 3,642%. În ceea ce priveşte creditele în franci elveţieni, dobânda de bază scade de la 3,5385% la 2,91%.
„Noul nivel al dobânzii de bază valabilă pentru creditele în lei are efecte directe şi asupra ratei variabile percepută de bancă pentru facilitatea de descoperit de cont autorizat acordată clienţilor. În aceste condiţii, dobânda variabilă scade cu două puncte procentuale, până la 17,71%”, potrivit comunicatului.
Dobânda minimă la termen: 6,50%
În conformitate cu această strategie, Banca Românească a modificat, începând de astăzi, şi dobânzile oferite pentru depozitele la termen în lei, dolari şi lire sterline.
Astfel, pentru depozitele în lei la termen, dobânda variază între 6,50% şi 10%, în funcţie de scadenţă, scăderile fiind cuprinse între 0,25 şi un punct procentual. Pentru depozitele în lei cu plata lunară, dobânda scade cu 0,25%.
În cazul depozitelor constituite în dolari cu plata la scadenţă, dobânda a fost diminuată cu 0,1 şi respectiv 0,15 puncte, în funcţie de maturitate, ajungând să varieze între 2% şi 2,80%. Dobânda pentru depozitele în lire sterline scade cu 0,1 – 0,4 puncte.
SURSA: Mediafax