Bursa și-a încheiat mini-seria de corecții negative și a închis pe plus ședința de astăzi. Lichiditatea a fost salvată de ultima parte a zilei, când investitorii au intrat mai puternic la cumpărare. Fondul Proprietatea a fost detronat de pe prima poziție în preferințele investitorilor, fiind preferată Banca Transilvania.
Valoarea totală a tranzacțiilor de astăzi de la BVB s-a ridicat la 8,55 milioane euro, iar dacă titlurile Fondului Proprietatea ar fi avut suficientă căutare lichiditatea ar fi atins nivelul mediu dorit de Valentin Ionescu, directorul general al BVB, de 11 milioane euro pe zi.
Transferurile cu titluri ale FP au totalizat doar 6,05 milioane lei astăzi, semn că investitorii nu sunt dispuși să vândă prea mult pe scădere. Cotația FP a coborât cu 0,25% până la 0,5957 lei pe acțiune. Operațiunile realizate cu acțiuni ale Băncii Transilvania au însumat 7,87 milioane lei, iar cotația a crescut cu 0,4%, până la 1,501 lei pe titlu.
În ultima perioadă se remarcă o efervescență a cumpărărilor persoanelor inițiate raportate către BVB, un posibil semn că societatea este mai atractivă decât pare conform indicatorilor stabiliți de bursă (un raport al prețului asupra profitului – PER – de 26,61, care arată o supraevaluare). Capitalizarea Băncii Transilvania se ridică la aproape 2,22 miliarde lei în prezent.
Indicii au închis în creștere ședința, cea mai mare fiind înregistrată de către indicele enregetic BET-NG, care a crescut cu 0,98% până la 840 puncte. BET-C, indicele general al bursei, a urcat cu 0,8% până la 3.578 puncte. Indicele BET s-a apreciat cu 0,74% până la 5.987 puncte, iar indicele SIFurilor BET-FI cu doar 0,07% până la 26.595 puncte.
Și moneda națională s-a apreciat ușor, până la 4,114 lei pe euro, curs care arată mai degrabă stabilitatea raportului leu/euro decât o tendință de apreciere. Cursul față de dolarul american s-a situat la 2,8380 lei pe dolar conform BNR.