‘Primul semestru al acestui an a însemnat pentru Grupul Financiar Banca Transilvania o perioadă pozitivă, de creştere organică, cu focus pe eficientizare şi simplificare, în linie cu strategia propusă pentru 2017. Profitul net al Băncii Transilvania este de 496 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 513 milioane lei. Grupul BT a încheiat primul semestru din acest an cu active de 53,4 miliarde lei, din care banca deţine 53,2 miliarde lei. Creditele nete – inclusiv leasing – reprezintă 54% din activele Grupului Financiar Banca Transilvania’, se spune într-un comunicat al băncii.
Instituţia financiară precizează că în perioada ianuarie – iunie a.c, la nivel brut şi înainte de înregistrarea scoaterilor în afara bilanţului, creditele Băncii Transilvania au crescut, ca sold, cu 5%, pe toate liniile de business ale băncii. În primele 6 luni, BT a acordat 80.000 de credite noi clienţilor persoane fizice, IMM şi Corporate, ceea ce înseamnă peste 700 de credite procesate şi aprobate zilnic de BT, reprezentând în total peste 6 miliarde lei.
Banca menţionează că aproape 45% dintre companiile înfiinţate în acest an în România – şi anume, aproximativ 34.000 din circa 80.000 – şi-au deschis cont la Banca Transilvania, în primele 6 luni ale anului.
‘Rezultatele noastre confirmă prognozele interne prevăzute în bugetul pentru acest an şi suntem mulţumiţi de faptul că rolul nostru de finanţator al economiei româneşti creşte odată cu progresele înregistrate de fiecare linie de business BT şi materializate prin cele 80.000 de împrumuturi noi acordate. Bankingul se schimbă radical, cu viteză foarte mare şi înţelegând aceste lucruri derulăm un program complex de tehnologizare şi digitalizare, cu scopul simplificării businessului şi a relaţiei noastre cu clienţii. Investim în platforme online şi în fluxuri, dar în acelaşi timp suntem atenţi şi la riscuri, pentru a fi o bancă de reţea digitalizată cât mai aproape de ceea ce îşi doresc clienţii. În perioada următoare, sperăm să vedem un nivel de predictibilitate mai ridicat al politicilor publice, care să conducă la un ritm mult mai mare de investiţii publice şi private, la care am dori să ne alăturăm, ca bancă a oamenilor întreprinzători’ declară Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, BT.
Pe segmentul IMM & microcompanii numărul clienţilor activi BT a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la aproape 230.000. Primele şase luni ale anului au însemnat, în comparaţie cu iunie 2016, +47% mai mult volum privind plasamentele (1,6 miliarde lei, în 2017, respectiv 1,1 miliarde lei, în 2016, rezultat determinat parţial de resegmentarea liniilor de business BT).
Tot în acest semestru, Grupul Financiar Banca Transilvania a lansat BT Mic, companie dedicată finanţării afacerilor mici. În 4 luni de activitate, aceasta a finanţat cu 90 milioane de lei aproximativ 2.000 de microîntreprinderi. Start-up-ul completează rolul BT de susţinere a antreprenorilor din România, segmentarea clienţilor companii la Banca Transilvania fiind următoarea: micro, IMM, clienţi corporativi şi mari clienţi corporativi.
În ceea ce priveşte segmentul Retail Banking, Banca Transilvania avea, la finalul lunii iunie 2017, aproape 3 milioane de carduri, cu un volum de 22 de miliarde lei, sumă tranzacţionată în primele 6 luni ale anului. Plăţile cu cardurile BT în totalul tranzacţiilor a depăşit, ca număr, 60%. Numărul plăţilor contactless a crescut faţă de perioada similară a anului trecut de 4,7 ori, ca număr şi de 5,9 ori, ca valoare. Banca a acordat aproape 35.000 de credite (non-card), iar o creştere semnificativă faţă de iunie 2016 s-a înregistrat la creditele de nevoi curente: +24% valoric, respectiv +14% numeric.
Pe segmentul de Corporate Banking, în acest semestru a fost finalizată implementarea abordării diferenţiate între clienţii Large Corporate şi Middle Corporate, cu echipe dedicate. Primele şase luni ale anului au însemnat, pe lângă acordare de credite (producţia nouă ridicându-se la 2,8 miliarde lei ) şi tranzacţii de cash management (rulajele clienţilor au atins cifra de 72 miliarde lei, iar ponderea veniturilor non-risk în totalul veniturilor a crescut cu 5,4 puncte procentuale faţă de primul semestru din 2016), următoarele noutăţi: implementarea sistemului de semnătură digitală în relaţia cu clienţii Large Corporate; posibilitatea reconcilierii automate a extraselor de cont prin BT Ultra ERP, respectiv extinderea – pentru o gamă mai mare de clienţi – a platformei de introducere electronică a facturilor pentru serviciul factoring. Totodată, BT şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţa sindicalizărilor şi a pieţei de capital, participând la tranzacţii de referinţă.
Potrivit băncii, 900.000 de clienţi BT folosesc internet banking de la Banca Transilvania, iar peste 300.000 de clienţi, mobile banking.
De asemenea, în comunicat se precizează că Banca Transilvania a contribuit în ultimii 5 ani cu taxe şi alte contribuţii la bugetul de stat în nume propriu şi pentru angajaţi sau clienţi însumând peste 2,1 miliarde de lei, din care 165 milioane lei în primul semestru din 2017.
‘Banca Transilvania a continuat să se implice în viaţa comunităţii, contribuind în prima parte a acestui an cu 13,4 milioane de lei, la programe de educaţie financiară şi antreprenorială, sport, cultură, respectiv cauze sociale. Solvabilitatea băncii este de 18,35%, fără a include rezultatul primului semestru 2017. Rata expunerilor neperformante BT (conform definiţiei europene) este de 8,1%, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 65%’, se spune în comunicat. AGERPRES