Banca Transilvania devine partenerul Casei Majestăţii Sale Regele Mihai I şi va susţine prezenţa publică în România, la evenimentele din acest an, a Familiei Regale a României, se arată într-un comunicat al BT.
Familia Regală a salutat începutul colaborării cu Banca Transilvania, "o bancă românească de succes, care a dovedit de-a lungul timpului implicare în susţinerea întreprinzătorilor români şi în promovarea valorilor autohtone", se spune în comunicat, potrivit AGERPRES.
'Suntem onoraţi şi mândri să ne alăturăm Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I pentru susţinerea evenimentelor Familiei Regale a României din acest an. Este un parteneriat extrem de important, dedicat comunităţii din care facem parte', a declarat, la rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al BT, Horia Ciorcilă.
Banca Transilvania a obținut două premii şi o plachetă aniversară în cadrul Galei Premiilor Pieţei de Capital 2016 organizată de Asociaţia Brokerilor.
Astfel, Banca Transilvania a câștigat primul loc la categoria “emitentul cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor”, cu o sumă de 1,32 mld. lei, depășind Fondul Proprietatea și compania Rogaz, emitenți care au înregistrat în primele nouă luni valori a tranzacțiilor sub nivelul raportat de BT la Bursa de Valori București.
Banca Transilvania a obținut locul I și la categoria “cel mai bun randament al dividendului”, podiumul fiind întregit de Alumil și Romgaz.
Cel de-al treilea premiu a constat într-o plachetă aniversară "15 ani de la prima ediţie a Galei Premiilor Pieţei de Capital", trofee care au ajuns și la Fondul Proprietatea, SIF Transilvania, Fondul de Pensii Administrat Privat NN și NN International Romanian Equity Found.