Titlurile Băncii Transilvania, Fondului Proprietatea şi BRD au fost cele mai tranzacţionate pe bursă, pe segmentul principal, în luna martie, potrivit datelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cu acţiunile Băncii Transilvania au fost realizate 8.313 de tranzacţii, în valoare de peste 172.9 milioane lei, cu cele ale Fondului Proprietatea – 3.189 de tranzacţii de peste 101,3 milioane de lei, şi cu ale BRD – 1.960 de tranzacţii de circa 59,4 milioane lei.
Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Romgaz şi Electrica, cu 51,9 milioane lei, respectiv 43,1 milioane lei.
Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 177.749 de tranzacţii de la începutul anului, în valoare de peste 1,72 miliarde lei, fiind 84 de societăţi emitente şi 39 de intermediari. Cu obligaţiuni au fost realizate tranzacţii de 124,7 milioane lei, valoarea medie zilnică fiind de 1,94 milioane lei. De asemenea, au fost realizate 83.272 de tranzacţii cu certificate de 135,7 milioane lei.
Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, în primele 64 de şedinţe, au avut loc 13.142 de tranzacţii cu acţiuni în valoare de peste 72,4 milioane lei, aici existând 305 societăţi emitente şi 33 de intermediari. Cele mai tranzacţionate, în luna martie, au fost Napochim Imobiliare Cluj-Napoca (6,18 milioane lei), Transcom Bucureşti (4,87 milioane lei) şi Deutsche Bank (2,63 milioane lei).
În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 275.038 tranzacţii, în valoare de peste două miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacţionată a fost de circa 32,1 milioane lei.
AGERPRES