Banca Transilvania merge excelent în România. Profitul net a crescut cu aproape 45%

Banca Transilvania, banca, cont bancar

SURSA FOTO: Banca Transilvania

Marți, pe data de 20 august, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, și-a comunicat rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2024. Instituția a înregistrat o creștere a bazei de clienți, a tranzacțiilor și a activității operaționale.

Rezultatele financiare ale Băncii Transilvania pentru prima jumătate a lui 2024

Rezultatele financiare ale Băncii Transilvania. În primul semestru al anului, profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a ajuns la 2,145 miliarde lei, marcând o creștere de 35,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Dintre acestea, profitul net al băncii a fost de 1,81 miliarde lei, înregistrând o creștere de 42,6% față de primele șase luni ale anului trecut. Aceste date sunt prezentate în raportul transmis Bursei de Valori București (BVB).

Veniturile operaționale ale Grupului Financiar Banca Transilvania au crescut la 4,57 miliarde lei, înregistrând o majorare de 24,5% față de primul semestru al anului 2023, în timp ce veniturile operaționale ale băncii au atins 3,95 miliarde lei. Activele Grupului s-au ridicat la 177,9 miliarde lei, marcând o creștere de 5,2% comparativ cu 31 decembrie 2023 și de 16,2% față de 30 iunie 2023. Totodată, creditele acordate au ajuns la 78,8 miliarde lei, înregistrând o creștere de 4,3% față de finalul anului trecut.

Banca Transilvania a acordat finanțări de 11 miliarde lei companiilor și 4 miliarde lei persoanelor fizice. Numărul clienților activi a crescut la 4,3 milioane, cu aproximativ 300.000 de noi clienți atrași în prima jumătate a anului, dintre care aproximativ 46.000 sunt companii.

Instituția a plătit taxe, impozite și contribuții sociale de aproximativ 900 de milioane de lei

În aceeași perioadă, Banca Transilvania a contribuit la bugetul de stat cu circa 900 milioane de lei prin plata de taxe, impozite și contribuții sociale, inclusiv taxa pe cifra de afaceri.

“Rezultatele BT au crescut susţinut în prima jumătate a anului, bazate pe creşterea bazei de clienţi, a tranzacţiilor şi activităţii operaţionale. Dincolo de creşterea organică, integrarea OTP România în Grupul Financiar Banca Transilvania, pe care am început-o în august, este o prioritate pentru noi în perioada următoare. Continuăm dezvoltarea Grupului BT pe toate segmentele în care activăm, accelerăm incluziunea financiară în România şi avem în vedere dezvoltarea relaţiei cu românii care lucrează în afara ţării.

Obiectivul este creşterea prudentă şi sustenabilă. În ceea ce priveşte mediul economic intern şi internaţional, suntem precauţi, pentru a fi pregătiţi pentru orice context, creşterea economică este încă incertă în multe zone ale lumii, iar indicatorii macro sunt volatili”, a declarat Ӧmer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Ömer Tetik / SURSA FOTO: Banca Transilvania

Depozitele clienților Băncii Transilvania au atins 139 miliarde lei, marcând o creștere de 3,4% față de sfârșitul anului 2023. Economiile persoanelor fizice la BT au crescut cu 5%, ajungând la 90,6 miliarde lei, în timp ce depozitele persoanelor juridice au totalizat 48,4 miliarde lei.

Rata creditelor neperformante a Băncii Transilvania, conform indicatorului EBA, a fost de 2,10% la data de 30 iunie 2024.