Banca Transilvania va cere acordul acţionarilor, în Adunarea Generală din 27 aprilie, pentru a lansa o emisiune de obligaţiuni în valoare de 30 milioane de euro. Obligaţiunile, prin care banca va încerca să-şi acopere necesarul de finanţare în valută, vor fi convertibile în acţiuni.
În aceeaşi Adunare Generală a Acţionarilor, va fi ales şi un nou membru în consiliul de administraţie. La începutul lui 2012, funcţia de CEO a fost părăsită de Robert Rekkers, care nu s-a putut înţelege cu acţionarii pentru prelungirea mandatului. În prezent, funcţia de director general este ocupată provizoriu de Peter Franklin, reprezentantul principalului acţionar al băncii, BERD, în Consiliul de Administraţie.
Investitorii care vor cumpăra obligaţiunile de 30 milioane de euro ar putea prelua aproape 7% din capitalul băncii, în funcţie de evoluţia acţiunilor pe bursă, în condiţiile în care capitalizarea Băncii Transilvania este în momentul de faţă de 446 milioane de euro.Capitalul social este de 1,77 miliarde de lei, cele mai mari participaţii fiind deţinute de BERD, cu circa 15% din acţiuni, Bank of Cyprus, cu 9,6%, Horia Ciorcilă, fondatorul băncii şi actualul preşedinte al consiliului de administraţie, cu 5%, şi trei SIF-uri, care deţin participaţii cuprinse între 4% şi 5%.
Banca Transilvania nu se află la prima emisiune de obligaţiuni în valută. În 2005, a lansat o emisiune în dolari în valoare de 25 milioane de dolari, din care, IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a cumpărat obligaţiuni de 20 milioane de dolari pe care le-a convertit patru ani mai târziu în acţiuni şi a devenit astfel posesoarea unei participaţii de 3,7% din capitalul băncii.