Piaţa imobiliară din Polonia a ajuns la saturaţie, motiv pentru care investitorii îşi canalizează capitalul spre sudul regiunii şi există şanse ca România să devină o a doua Polonie, este concluzia majorităţii bancherilor, investitorilor şi consultanţilor imobiliari prezenţi ieri la un seminar de specialitate în Bucureşti.
Programul de relaxare cantitativă (Quantitative Easing – QE) demarat în această primăvară de Banca Centrală Europeană a aruncat sume importante de bani în piaţă, bani care vor fi direcţionaţi şi către sectorul imobiliar, sunt de părere comentatorii din cadrul SEE Property Forum organizat ieri la Bucureşti.
„Există şansa ca România să devină o a doua Polonie. Piaţa poloneză a ajuns la saturaţie şi investitorii se întreaptă spre sud. Slovenia e o piaţă mică, Ungaria – din cauza situaţiei politice – este un animal diferit, dar România e o piaţă mare şi are o şansă în plus, iar dacă dezvoltarea va fi sustenabilă şi graduală atunci se pot atinge cifre bune aici“, a declarat Peter Számely, head of real estate finance CEE în cadrul băncii Hypo NOE, bancă preluată integral în 2007 de statul federal Austria Inferioară.
De aceeaşi părere este şi John Verpeleti, preşedintele consiliului director pe Europa de Est al Colliers Internationl, care spune că nu vede altă ţară care să intre în competiţie cu România pentru a lua locul Poloniei în regiune.
Nu la fel de ferm a fost Ioannis Ganos, preşedintele fondului cipriot Bluehouse Capital, cu activitate şi în România, care consideră Polonia ca fiind centrul financiar al regiunii. În timp ce investitorii analizează piaţa autohtonă, acesteia încă îi mai lipsesc infrastructura, transparenţa şi calitatea produselor pentru a deveni cu adevărat atractivă, remarcă acesta.
„În Cehia şi Polonia, investitorii sunt frustraţi pentru că nu există produse şi sunt foarte mulţi bani pe piaţă, care vor fi direcţionaţi şi spre România. O competiţie cu Polonia şi Cehia nu este bună pentru România, ci mai degrabă cu Ungaria“, spune Andrew Peirson, managing director SEE Region & Romania în cadrul companiei de consultanţă JLL.