Asociaţia Română a Băncilor a decis că va angaja o casă de avocatură pentru a obţine o opinie juridică privind maniera de transpunere a Directivei Europene 48/CE/2008 în legislaţia naţională, respectiv asupra Ordonanţei de Urgenţă 50 privind contractele de credit ale consumatorilor.
„Comunitatea bancară a dezbătut problemele privind demersurile întreprinse până în prezent de către Consiliul de Administraţie al ARB pe linia susţinerii propunerilor de modificare a unor prevederi cuprinse în OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori, luând totodată hotărârea angajării unei case de avocatură în vederea obţinerii unei opinii juridice privind maniera de transpunere în legislaţia naţională a Directivei Europene 48/CE/2008”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor, emis după ce a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor.
În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia locală Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.
Aplicarea OUG nr. 50/2010 a declanşat ample dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.
Bancherii susţin că, în cazul înlocuirii ratelor de referinţă practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, ARB a calculat pierderi la nivel de sistem de până la 900 de milioane de euro.
Senatul a aprobat, miercuri, fără niciun amendament, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi pentru şi o abţinere.
SURSA: Mediafax