Să fie oare schimbarea de atitudine la 180 de grade o chestiune de compasiune faţă de debitor şi de înţelegere subită a mecanismelor supraîndatorării sau doar una de oportunitate? Debitorii români supraîndatoraţi au primit zilele acestea două veşti. Una proastă şi una aproape bună. Vestea proastă, mai ales pentru cei cu credite în franci elveţieni, este că BNR a închis, în acord cu Parlamentul, orice discuţii pe tema conversiei creditelor la alt curs decât cel al pieţei printr-o soluţie legislativă. Clienţii vor trebui să caute ori înţelegeri individuale cu banca, ori decizii favorabile în instanţe, dacă nu sunt mulţumiţi de primele.

A doua veste aproape bună este că bancherii, în mod magic, se declară de acord cu adoptarea unei legi a insolvenţei persoanelor fizice. Proiectul ar putea ajunge in plenul Parlamentului peste o lună. Ar putea părea magică schimbarea de optică a bancherilor dacă ne uităm la declaraţiile din urmă ale acestora, începând cu 2010. Primul proiect de acest tip a fost înregistrat în Parlament în 2009, când România lua din plin în piept criza economică. Cu dobânzi de ţară africană la credite, cu leul în cădere şi valoarea ipotecilor la vale, românii brusc supraîndatoraţi şi insolvenţi de facto n-au avut nicio pârghie să-şi reducă datoriile. O lege a falimentului personal, aşa cum au toate ţările civilizate, i-ar fi ajutat şi mulţi dintre cei care au fost prinşi de vâltoarea datoriilor, în 2009-2011, ar fi avut şansa unui nou început şi o pârghie să negocieze la modul real cu băncile. Bancherii s-au opus şi, sprijiniţi de BNR, au avut garanţia acordurilor FMI/UE/BM că România se va abţine să disturbe disciplina la plată prin astfel de iniţiative. Abordarea Troikăi a fost diferită în alte țări, sprijinind reglementarea insolvenţei personale.

Cine se va ocupa de cazuri?

Declaraţiile unor directori de bancă precum Radu Gheţea, Steven van Groningen sau a diferiţilor oficiali ai BNR din anii din urmă împotriva unei astfel de legi sunt grăitoare. Acum, Gheţea spune că legea e o „necesitate“, van Groningen că este o „normalitate“, iar Bogdan Olteanu, viceguvernator, că legii i „s-a copt vremea“. Însăşi guvernatorul Mugur Isărescu spună că BNR este pentru şi că va ajuta debitorii să negocieze mai bine cu banca, declaraţie făcută în Parlament, la audierile pe tema problemei creditelor în franci.

Vestea e aproape bună pentru că legea nu se profilează a fi prea favorabilă debitorilor, de inspiraţie anglo-americană, care ar pune accent pe rezolvarea rapidă a situaţiei de supraîndatorare şi pe reinserţia socială rapidă, inclusiv prin ştergeri de datorii fără prea multe discuţii acolo unde nu se poate plăti. Bancherii, de la BNR ori din băncile comerciale, dau mai mult exemple europene continentale, cu perioade mai lungi de insolvenţă şi situaţii limitate de descărcare de datorii, iar experiența a arătat că variantele susținute de BNR au fost preluate în legislație.

Instituţional, România nu arată mai „coaptă“ decât în 2010. Insolvenţa va fi administrată în afara instanţelor. Nu se vor ocupa de aceste cazuri judecătorii, ci, potrivit informaţiilor noastre, nişte comisii extra-judiciare. Bătaia se dă acum pe componenţa comisiilor, care vor fi plătite din banii debitorilor faliţi. Practicienii în insolvenţă, avocaţii şi executorii – care îşi văd meseria periclitată – vor fiecare partea leului, mai ales că, în funcţie de cum va arăta legea, sunt până la 800.000 de debitori eligibili de a intra în insolvenţă.