Legea insolvenţei şi-a atins, parţial, obiectivele, în special în privinţa reducerii numărului de companii care apelează la această procedură, însă în ceea ce priveşte prevenirea insolvenţei aceasta a rămas fără efect, susţine vicepreşedintele CEC Bank, Mirela Iovu.
"În ceea ce priveşte cadrul legal naţional, îmi exprim dezamăgirea că prevederile din lege cu privire la prevenirea insolvenţei sunt aproape fără efect. Probabil odată cu transpunerea noii Directive europene, legiuitorul va adopta măsuri veritabile de prevenire a insolvenţei", a declarat marţi vicepreşedintele CEC Bank, în cadrul unui eveniment pe teme de insolvenţă.
Potrivit acesteia, printre măsurile de prevenire a insolvenţei se numără identificarea din timp a problemelor cu care se confruntă societatea, regândirea modelului de business şi chiar a managementului astfel încât acesta să fie adaptat situaţiei de criză, sau schimbarea managementului în cazul în care modul de conducere a afacerii companiei se dovedeşte a fi defectuos.
De asemenea, pentru prevenirea insolvenţei se poate trece la restructurarea activităţii companiilor aflate în dificultate financiară într-un stadiu incipient, de preferat înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, cu scopul de a evita creşterea costurilor cu procedura precum şi pentru evitarea închiderii afacerii, se poate realiza o infuzie de capital, sau se poate converti o parte din datorii în acţiuni.
Pe de altă parte, reprezentanta CEC Bank susţine că Legea insolvenţei şi-a atins, parţial, scopul, acela de a reduc numărul de insolvenţe. Mirela Iovu a citat datele publicare de Coface România, din care reiese că numărul insolvenţelor a scăzut cu 21% în 2016 faţă de 2015, iar numărul de insolvenţe înregistrate în 2016 reprezintă minimul istoric.
Cu toate acestea, ea susţine că noua Directivă europeană va reprezintă un deziderat la care trebuie să îşi aducă aportul toate statele membre ale Uniunii Europene, în special pentru aprofundarea unei culturi a salvării în spaţiul comunitar.
"Putem privi insolvenţa ca pe o sită prin care se cern afacerile viabile de cele neviabile, pentru că nu toate întreprinderile trebuie şi pot să fie salvate. Personal, susţin, militez pentru a doua şansă, dar aceasta nu poate fi acordată fără discernământ", a mai spus Mirela Iovu.
În plus, reprezentanta CEC Bank este de părere că măsurile cuprinse în proiectul de Directivă privind insolvenţa ar contribui la reducerea creditelor neperformante din portofoliile băncilor comerciale şi ar fi utile în prevenirea acumulării de noi credite neperformante. AGERPRES/(AS-autor: Ana-Maria Vasile, editor: Nicoleta Gherasi)