A fost singurul bancher-vedetă şi ultimul finanţist cu charm pe care l-am cunoscut. Îi plăcea să spună că e de modă veche, se îmbrăca mereu ca un boier şi se mîndrea că are prudenţa unui ţăran atunci când se îngrijeşte de banii proprii. Îi plăcea biroul lui Iacob Marmorosch, din sediul vechi al BRD (frumoasa clădire din strada Doamnei) şi glumea pe seama noului turn BRD din Piaţa Victoriei în care a trebuit să se mute. Cum să fii memorabil între pereţi de sticlă? Când intra într-o sală, oricâte personalităţi s-ar fi aflat acolo, în jurul său se adunau cei mai mulţi oameni. Avea magnetismul oamenilor de spirit, de care nu te poţi dezlipi chiar dacă nu eşti întotdeauna de acord cu ce spun sau chiar dacă ai să le reproşezi multe lucruri.
Se cunoştea cu toată lumea, era cel mai popular bancher din ţară, dar nu s-a amăgit niciodată că ar avea prea mulţi prieteni adevăraţi. Acum câţiva ani, spunea că singurul prieten care i-a rămas era Petre Roman. Cu excepţia soţiei, desigur, de care nu a încetat să fie îndrăgostit ani de zile. Avea nenumărate anecdote, îi ştia pe toţi liderii vieţii economice şi politice de prea mult timp ca să fie impresionat de morga vreunei importante funcţii de moment. Se amuza amintindu-şi că i-a fost şef, pentru scurt timp, e drept, lui Mugur Isărescu, pe vremea când lucrau amândoi în Ministerul de Externe.
Bogdan Baltazar nu a fost doar o formă fermecătoare fără substanţă. Pentru piaţa bancară şi pentru economia de piaţă, pe care s-a străduit să o susţină cum s-a priceput mai bine, a fost una dintre cele mai importante personalităţi o lungă perioadă de timp. Lucru rar pe pieţele financiare, nu a fost un specialist lipsit de cultură, iar plăcerea de a citi şi altceva decât cărţi de economie l-a scos din rândul experţilor care nu îşi pot extinde viziunea asupra lumii mai departe de datele de bilanţ ale firmei.
Pentru presa economică, Bogdan Baltazar a fost o pasăre rară. Un interlocutor cu autoritate deschis aproape oricând oricărei solicitări de informaţii sau comentarii. Nu s-a ferit să exprime opinii incomode, care au deranjat adesea politicienii sau chiar banca centrală. Nu cunosc mulţi preşedinţi de bănci care să mai aibă astăzi o astfel de deschidere, care, dincolo de câştigul personal de imagine, arată şi un respect faţă de public.
Greşelile îi vor fi iertate, iar în urma sa vor rămâne amintirile celor care l-au cunoscut şi regretele celor care au avut de învăţat de la el.
