Cu tot mai mulţi clienţi care au probleme la rambursarea ratelor, băncile au început să ofere soluţii de restructurare a creditelor. Ajutorul dat restanţierilor este taxat pe măsura întârzierii.

Reducerea ratelor lunare solicitată de clienţii care nu mai reuşesc să-şi ramburseze creditele vine cu costuri suplimentare. În primul rând, costurile totale suportate de client cu dobânzile şi comisioanele aferente creditului contractat se măresc. În al doilea rând, această facilitate de plată poate fi comisionată. De exemplu, BCR, CEC, OTP şi Banca Românească îşi măresc veniturile din comisioane şi în urma aprobării de restructurări.

Rate mai mici pot fi obţinute prin extinderea perioadei de rambursare sau prin obţinerea de perioade de graţie, în care clientul nu plăteşte niciun leu sau achită numai dobânda.

Cât costă restructurarea

Comisioanele percepute de BCR în cazul restructurării de împrumuturi ţin cont de istoricul de plată al clientului: zece euro în cazul celor care nu au avut întârzieri la rambursarea ratelor, respectiv 30 de euro în cazul clienţilor care nu şi-au plătit la timp datoriile. Şi comisioanele de restructurare percepute de OTP sunt fixe, dar acestea ţin cont de tipul creditului. Astfel, în cazul creditelor de consum, comisionul este de 100 de lei (circa 24 de euro), respectiv, de 500 de lei (aproape 120 de euro). În schimb, CEC Bank a preferat o structură mixtă a comisioanelor, care avantajează încasările pe care le ob­ţi­ne în urma restructurării. Comisionul perceput de bancă este de 2% din valoarea ratelor rescadenţate sau reeşalonate la creditele de nevoi personale în euro, dar cel puţin patru euro. În cazul creditelor de acelaşi tip, acordate în lei, cele două facilităţi la rambursarea ratelor îl costă pe beneficiar 0,2% din valoarea ratelor micşorate, dar nu mai puţin de zece lei. În acelaşi timp, clienţii cu împrumuturi ipotecare contractate în lei sau în euro care au nevoie de rescadenţarea ratelor sau de mărirea perioadei de rambursare mai plătesc încă o dată comisionul de ana­liză perceput de bancă la acordarea creditelor ipotecare. Acesta este de 0,15%, dar cel mult 120 de euro în cazul creditelor contractate în moneda europeană şi maximum 400 de lei în cazul celor luate în moneda naţională. Şi Banca Românească percepe comisioane la unele restructurări de credite solicitate de debitorii persoane fizice, dar oficialii băncii nu le comunică. În schimb, preferă să spună că acestea s-au aplicat numai în cazul a 20% din creditele restructurate.

Facilităţile nu se obţin uşor

Cererile prin care clienţii solicită băncilor restructurarea împrumuturilor pot rămâne fără răspuns chiar şi luni de zile. „Am bănci care dau răspunsul în trei zile şi am bănci care nu au răspuns nici în cinci luni“, descrie Anca Bidian, directorul general al brokerului Kiwi Finance, atitudinea unora dintre instituţiile finanţatoare, fără a face nominalizări. Clienţii solicitanţi sunt triaţi înainte de a ob­ţine o restructurare după mai multe criterii. „Contează foarte mult istoricul clientului în re­laţia cu banca respectivă. Dacă şi în trecut, când nu era criză, acesta a avut un istoric de plată prost, există posibilitatea să nu i se aprobe restructurarea chiar dacă el, din punctul de vedere al condiţiilor s-ar încadra“, adaugă Bidian. Mai precis, analiza pe care o fac băncile înainte de a decide dacă aprobă sau nu o cerere de restructurare poate fi mult mai complexă decât la acordarea unui împrumut. De exemplu, analiza poate viza situaţia financiară a întregii familii. Concomitent, băncile ţin cont şi cât de bine o duce firma la care lucrează solicitantul în prezent, iar în cazul în care există prognoze referitoare la evoluţia industriei în care se încadrează respectiva societate, şi acestea sunt luate în considerare.

Avem bănci care răspund la cererile de restructurare în trei zile şi bănci care nu o fac nici în cinci luni.
Anca Bidian, director general Kiwi Finance

1.800 de clienţi ai Citibank au obţinut  restructurarea creditelor de nevoi personale până la sfârşitul lunii iulie, potrivit oficialilor băncii

1.400 de credite au fost restructurate de OTP Bank, majoritatea fiind credite de nevoi personale, cu sau fără ipotecă